Berbantul liberal și stelele UE

Se pare că „băeiții deștepți” crescuți la Iași de baronul liberal Relu Fenechiu și trimiși în Guvernul României, ca miniștri, să se sacrifice pe altarul liberalismului patrician de partid și de stat, și-au făcut o carte de vizită, în numai o lună și ceva de zile de când și-au preluat demnitățile, din a se compromite. Profund și iremediabil. După ce, săptămâna trecută, luam în discuție gafele făcute de Tudor Chiauriu, gafe care, însumate, sunt acum cât pe ce în a-i determina pe europeni să activeze clauza de salvgardare pe Justiție, iată că, între timp, a venit și rândul constructorului devenit ministru al Educației, la origini, și el, ca și Chiuariu, sucevean de-al nostru. Care a gafat așa de tare, încât nici pentru ieșeni, nici pentru suceveni, nu există motive de mândrie. Obișnuit probabil să vorbească, în afara „bla-bla-urilor” politice, despre șarpante și cărămizi, ori despre cum e să dai „pe sub mână”, la preț redus, o bucată dintr-un campus studențesc pentru a se construi un mall (fapt pentru care primești poziția de diriginte de șantier, deși n-ai terminat încă Facultatea de Construcții și, prin urmare, nu ai patalama de inginer), mai curând decât despre educație și cercetare, berbantul Cristian Adomniței s-a trezit că se face de râs în fața unor puști de clasa a cincea. Pe care i-a contrazis, după ce i-a întrebat dacă știu câte steluțe se află pe drapelul Uniunii Europene. Obișnuiți să vorbească despre Uniune așa cum erau pionierii obișnuiți să cânte despre Epoca de Aur, puștii i-au spus răspicat că sunt fix douăsprezece. La care berbantul, doct și sigur pe sine, i-a anunțat că le taie prăjitura promisă pentru răspunsul bun, îndemnându-i să mai numere. În replică, o puștoaică i-a adus drapelul UE, pe care sunt 12 și numai 12 steluțe. Pus în fața evidenței, Adomniței a continuat, inițial, s-o țină pe-a sa, cum că ar fi vorba de cincisprezece steluțe, după care a pus gogomănia pe seama consilierilor săi. Ce poate spune observatorul de pe margine al unei astfel de situații? Se poate indigna în tăcere, gândind, la nivelul bunului simț, în limitele paremiologiei populare: „hoț, hoț, dar și prost?!” Sau poate, la o analiză care să facă o corelație între cazurile Chiuariu și Adomniței, să-și dea seama că „pepiniera” liberală e cam săracă în duh. Pentru că, să nu uităm, Adomniței este șeful TNL, adică al secției de juniori a PNL, zona din care urmează a se recruta viitorii lideri ai partidului. Ori, când șeful se arată a fi ditai gogomanul în fața elevilor de gimnaziu, ce pretenții poți avea de la restul? Căci dăm, de încercăm s-avem pretenții, de alții precum Tudor Chiuariu, în cazul căruia gogomănia e dublată de suficiență. Așadar, de la vârful spre baza pepinierei liberalismului neaoș, gogomănia este aceeași, numai că ea comportă, de la un individ la altul, atribute diferite: dacă Adomniței e un gogoman berbant (cunoscute fiind exagerările sale în ceea ce privește pupăturile de mâini ale doamnelor, pupături ce riscă să treacă în zona impoliteții), Chiuariu e un gogoman arogant. De unde se vede că liberalismul românesc are toate șansele să fie perdant, iar sondajele arată deja tendințe în acest sens. Cum s-au concentrat aceste tipuri umane la nivel guvernamental, numai Relu Fenechiu ori Călin Popescu Tăriceanu pot să spună. Dar parcă ei știu ce fac, în condițiile în care mintea le e locuită de Patriciu?