Petrom a majorat de ieri, 11 februarie, prețul benzinei cu 9 bani. Astfel benzina Premium fără plumb 95 costă 3,25 lei pe litru, în timp ce sortimentul Top Premium fără plumb 99+ poate fi cumpărat pentru 3,58 lei.
Benzinele OMV Carrera 95 costă 3,35 lei, iar sortimentul OMV Carrera 100 poate fi achiziționat la prețul de 3,98 lei pe litru.
Compania petrolieră a anunțat că tarifele pentru motorină nu au fost modficate.
Litrul de motorină Top Euro Diesel 5/Top Nordic Diesel este 3,51 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 3,56 lei, motorina Euro Diesel 5 costă 3,38 lei, iar litrul de motorină OMV Alpin Diesel este 3,84 lei.
Prețurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% față de prețurile de referință.






