Beni Gavril, dirijorul Corului AmaDeus, și-a început activitatea muzicală în clasa I (1985), la Școala de Muzică Nr. 5 din București. Acolo a studiat vioara cu profesorul adventist Cezar Geantă. De asemeni, a studiat pianul, din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, la aceeași școală amintită.
În timpul liceului frecventează cursurile de flaut din cadrul Școlii de Arte „Cuza Vodă” din București, urmând apoi ca acestea să fie continuate în facultate, alături de studiile pentru pian. Ulterior, își continuă studiile instrumentale ca autodidact.
În tot acest timp a slujit comunitatea Bellu ca organist și dirijor al corului de copii și apoi al corului bisericii, urmând exemplu tatălui său, Remus, care a fost și el dirijor în aceeași comunitate, cu mai mulți ani în urmă. Apoi se va muta în noua comunitate Brâncoveanu (1996), unde, de asemeni, a slujit ca dirijor și organist.
Urmează apoi cei 4 ani de studii universitare (1997-2001) din cadrul Facultății de Muzică din București, secția pedagogie muzicală și dirijat, urmând apoi un master în muzicologie în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași (2003-2004).
În același timp a absolvit cursurile la Universitatea Adventus din Cernica (1998-2002), iar din 2002 intră în lucrarea de pastorație, primind la început districtul Gura Humorului, apoi districtul Solca și în prezent districtul Fălticeni.
În anul 2004 s-a căsătorit cu Mihaela și au împreună doi copii: Patricia și Flavius, care formează o familie muzicală, atât pe plan vocal, cât și instrumental.
În perioada anilor 2006-2014 studiază un Master în Educație, specializarea Leadership și Administrație Educativă în cadrul Universității Montemorelos, Mexic.
Ca și realizări muzicale, amintim formarea copiilor și tinerilor pentru slujirea muzicală. Între anii 2004-2011 a inițiat și susținut grupul de blockflöte „Păstorașii” din Todirești și Soloneț, precum și fanfara reunită din aceleași comunități.
Din 2014 revine la activitatea corală din Gura Humorului, începută cu 12 ani înainte, urmând ca aceasta să fie extinsă în mod treptat prin colaborarea coriștilor din: Suceava, Ilișești, Arbore, Ciprian Porumbescu, Fălticeni, Dumbrăvița și Vadu Moldovei, fiind în continuă dezvoltare și formând în prezent corul AmaDeus ce reprezentă Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din județul Suceava.
Beni Gavril a investit de timpuriu în arta muzicii, folosind acest talent pentru slujirea cauzei lui Dumnezeu, atât în dimensiunea corală precum și în cea instrumentală. Slavă Domnului prin cântare!
(Coriștii AmaDeus)