Beneficiile sufletești și trupești ale postului

Mulți oameni consideră că sunt prea multe zile de post în timpul anului, toate miercurile și vinerile – cu câteva excepții -, cele patru posturi etc. De ce un creștin nu trebuie să renunțe la post?
Românul de astăzi încă mai păstrează în adâncul sufletului său „nostalgia paradisului pierdut”, înclinația spre înalt, spre spiritual și religios, viața duhovnicească și raportarea la transcendent, la Dumnezeu, constituind, pentru el, o dimensiune esențială a vieții sale. Chiar dacă nu toți cei care s-au declarat a crede în Dumnezeu, dintre conaționalii noștri, sunt și creștini practicanți, totuși, atunci când vine vorba despre post, spovedanie, rugăciune, cei mai mulți dintre aceștia caută să fie în acord cu învățătura Bisericii.
Astăzi, postul religios este respectat dintr-o multitudine de rațiuni, mergând de la cele profund religioase, care văd în „ținerea” lui, un act de virtute liber asumată, în vederea dobândirii mântuirii și până la motivații strict legate de dietă sau regim, de aspect fizic, înfățișare sau look, așa cum se întâlnește la persoanele care speră ca printr-un astfel de „exercițiu” să scape de kilogramele în plus, ajungând la greutatea ideală și talia perfectă.
Și poate, din acest motiv, este important să cunoaștem cadrul religios, creștin-ortodox al său, pentru a putea desprinde învățături și concluzii folositoare în planul vieții duhovnicești.
Un prim adevăr ce trebuie subliniat este acela că postul este considerat, potrivit credinței creștine, a-și avea originea în Rai, în porunca dată de Dumnezeu omului de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și a răului. El este întâlnit, în variate forme, în toate religiile lumii, ca o formă de exersare trupească și sufletească, în vederea dobândirii unor performanțe spirituale. Mai mult decât oricând parcă, într-o societate atât de frământată și de zbuciumată, precum este lumea în care trăim, postul pare a-și descoperi adevărata sa valoare, aceea de izvor de sănătate trupească și sufletească. Izvoarele medicale arată că aproape 80% dintre bolile omului contemporan se datorează stilului defectuos de viață, iar dintre formele de cancer (suferința a doua ca răspândire în lume, după afecțiunile cardiovasculare) se constată o incidență tot mai mare a cancerelor digestive, care par a se situa, la modul general, pe primul loc din punctul de vedere al răspândirii, ori multe dintre acestea se datorează unei alimentații defectuoase. Cancerul colo-rectal chiar este și socotit „boala proastei alimentații”, o alimentație bazată pe exces de proteină animală, fără aport substanțial de fibre. Studii medicale de ultimă oră (cum ar fi, spre exemplu, și „studiul China”) recomandă o dietă „mediteraneană”, bazată preponderent pe legume, fructe, pește oceanic etc. și limitarea consumului de „carne roșie”, mai ales de porc și vită, doar în situații ocazionale și accidentale. Mai mult chiar, există clinici în lume, specializate în lupta împotriva cancerului, care, constatând faptul că celula bolnavă de cancer este energofagă, adică are nevoie de proteină pentru a se multiplica, lucru ce duce la neopazii sau metastaze, caută să încetinească procesul dezvoltării acestei boli tocmai prin eliminarea din alimentația celui bolnav a cărnii. Ori, aceasta demonstrează că postul, în sine, este și un izvor de sănătate trupească.
În același timp, este foarte adevărat că în lipsa unei discipline asupra trupului, performanțele spirituale sunt iluzorii. Un creștin adevărat, care luptă pentru a-și dobândi mântuirea, știe că orice lucrare ascetică pornește de la trup și vizează îmbunătățirea sufletului. Este o iluzie a crede cineva că, neputându-și tempera sau disciplina energiile și puterile trupești, va reuși să facă aceasta în plan spiritual. În opera de îmbunătățire a vieții morale, trebuie pornit de la etajul inferior, cel al trupului, pentru ca apoi, cu ajutorul acestuia, disciplinat și înduhovnicit, să ne concentrăm asupra nevoințelor spirituale.
La fel de adevărată este și constatarea că acela care nu a postit la tinerețe, adică atunci când starea sănătății i-o permitea și dacă nu a făcut acest lucru de bunăvoie, va fi nevoit să postească aspru la bătrânețe, pentru a-și prelungi și ușura viața.
În același timp, un aspect absolut fundamental pe care trebuie să îl cunoască bunii creștini este acela că postul nu este un scop în sine și cu atât mai puțin singurul scop, că el nu aduce singur mântuirea. El este un instrument sau o unealtă a desăvârșirii, o cale spre mântuire, care doar practicat cu discernământ și alături de toate celelalte virtuți creștine, culminând în iubire, duc spre fericirea veșnică.
(Sursa: Ziarul Lumina)