Mulți dintre crescătorii de bovine din județ au primit în acest an o grea lovitură. Nu se mai încadrează în cerințele impuse pentru acordarea subvențiilor pe cap de animal, pierzând astfel un ajutor financiar important, de cel puțin 500 de lei pentru fiecare bovină. Este, practic, încă o lovitură grea pentru micii crescători de bovine și încă un pas spre orientarea fondurilor doar spre crescătorii care au tendința de a trece spre noțiunea de fermă, chiar dacă de dimensiuni mici.
Cât de mult a scăzut numărul beneficiarilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava a primit cereri pentru subvențiile la bovine în perioada 17 septembrie-28 octombrie.
Eugen Mogoș, directorul APIA Suceava, a declarat că au fost depuse 13.636 de cereri, care urmează a fi analizate și aprobate. Se estimează, a precizat acesta, că în jur de 2.000 de cereri vor fi respinse. Prin comparație, anul trecut, au avut cereri înregistrate și validate 22.396 de crescători de bovine din județ. Așadar, numărul de beneficiari va fi aproximativ la jumătate față de 2012.
„Nu a fost o campanie deloc ușoară. Noile condiții de eligibilitate au creat probleme, au fost multe discuții, oamenii au avut multe solicitări și nelămuriri. Pentru a se încadra în termenul impus, salariații APIA au lucrat sâmbătă și duminică, inclusiv la finele săptămânii trecute”, a declarat directorul executiv al APIA Suceava.
Condițiile care i-au eliminat de la prima pe cap de animal pe mulți dintre crescători
Două condiții impuse începând cu 2013 i-au lăsat fără subvenții pe foarte mulți dintre crescători.
Astfel, solicitantul a avut obligația de a face dovada că a livrat sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă 2012-2013, asta în condițiile în care până anul trecut nu a existat o astfel de condiție.
Apoi, cel puțin la fel de important, crescătorii cu drept la subvenții trebuie să dețină un efectiv de minim trei bovine adulte, cu vârsta minimă de 16 luni, la data de referință 31 ianuarie 2013. Până acum se solicitau trei bovine cu vârsta de minim 6 luni, cu data de referință 31 ianuarie 2008. Practic, în acest an, medicii veterinari au inventariat animalele fiecărui crescător, astfel că cine nu a îndeplinit condiția a fost eliminat automat.
Valoarea subvenției pe cap de animal se va stabili abia după data de 1 martie 2014, în funcție de numărul total de capete de bovine acceptate la prime. Cum numărul de beneficiari va fi mult mai mic decât anul trecut, este de așteptat ca valoarea primei pe cap de animal să fie semnificativ mai mare decât cea aferentă cererilor din 2012, 500 de lei pentru fiecare bovină.
Crescătorii de bovine, vârstnici care nu mai pot ține trei vaci
Inginerul Cornel Costeliuc, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, cu 2.000 de membri în Bazinul Dornelor și zona Câmpulung Moldovenesc, a declarat că situația în care s-a ajuns va reduce și mai drastic numărul de bovine din gospodării, însă acest fapt este oarecum inevitabil în timp.
„Pentru un agricultor e greu să mai țină în ziua de azi trei bovine adulte. Avem prea puțini tineri și mulți bătrâni care nu mai pot face față cerințelor actuale. Costurile sunt ridicate, iar această subvenție era pentru mulți un mic profit pe care îl așteptau în fiecare an. Nu cred că micii crescători vor mai putea să-și recupereze efectivele de animale pierdute”, a declarat inginerul.
El a precizat că în ziua de astăzi o vacă-două nu mai înseamnă zootehnie, iar singura șansă este ca tinerii să se întoarcă din străinătate și să se apuce de agricultură și crescut animale, cum de altfel există deja o tendință, însă încă timidă.
„O problemă a fost și cu cei care au livrat cantități de lapte, prin vânzări directe, însă au neglijat raportările de cotă și astfel au pierdut subvențiile”, a mai precizat liderul fermierilor din zona de munte.