Numărul sucevenilor care beneficiază de o formă de ajutor financiar din partea statului a crescut cu peste 7.000 într-un an de zile, în procente creșterea fiind de aproximativ 3%. Conform evidențelor Agenției Județene de Prestații Sociale Suceava, instituția care plătește toate formele de sprijin financiar din partea statului, în august 2009, în județ au fost 243.848 de beneficiari de prestații sociale, în timp ce în august 2010 s-a ajuns la 251.041, de unde rezultă un plus de 7.193 de persoane.
În categoria prestațiilor sociale intră alocațiile de stat pentru copii, alocațiile complementare, pentru familiile foarte sărace, cele monoparentale, pentru minorii crescuți de un singur părinte, indemnizațiile pentru creșterea copiilor până în doi ani, alocațiile pentru persoane cu handicap ori ajutoarele pentru încălzirea locuințelor. După cum se observă, sunt atât alocații standard, care nu se acordă în funcție de venituri, dar și multe alocații sociale, pentru familiile aflate în situații dificile.
„Raportat la numărul total de beneficiari, nu putem vorbi de un salt spectaculos, însă la mai toate categoriile de prestații se sesizează o tendință de creștere a numărului de beneficiari”, a precizat Mirela Florea, directorul Agenției Județene de Prestații Sociale Suceava.
Numai în august 2010, instituția a achitat peste 22 de milioane de lei în contul formelor de sprijin ale statului către populația județului.