Benedict al XVI-lea a botezat primii copii de cînd a fost numit papă



Papa Benedict al XVI-lea a reluat tradiția instituită de predecesorul său Ioan Paul al II-lea, botezând, pentru prima dată de când a fost numit papă, zece copii italieni, cinci fete și cinci băieți, relatează AFP.
În decorul oferit de Capela Sixtină, papa, puțin răgușit, a lăsat la o parte, contrar obiceiului său, textul pe care îl pregătise și a vorbit liber despre semnificația botezului creștin care „înseamnă intrarea într-o familie care nu îi va abandona niciodată pe cei botezați”.
„Nici unul dintre noi nu știe ce se va întâmpla pe această Planetă sau în Europa noastră în deceniile următoare. Dar suntem siguri că cei care aparțin familiei lui Dumnezeu nu vor fi niciodată singuri”, a adăugat papa.
Ioan Paul al II-lea a întrerupt în 2003, din motive de sănătate, tradiția pe care a instituit-o, de a boteza el însuși câțiva copii, de regulă cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului.
Pe perioada pontificatului său, Ioan Paul al II-lea a botezat 1370 de credincioși, copii și adulți din toată lumea.