De secole s-a spus că a în credința unei femei orice responsabilitate de conducere ar fi un lucru împotriva firii, o insultă la adresa lui Dumnezeu, o încălcare a ordinii și a oricărui principiu de justiție.
Și totuși, mai ales în anumite locuri și timpuri ale istoriei și într-un mod particular în Franța vechiului regim, femeile și-au arogat acea putere încălcând de fapt legile și obiceiurile; cea dintâi dintre toate este Caterina de Medici, care timp de 30 de ani a reușit să mențină intactă autoritatea regală.
Dar, alături de regine și adesea concomitent și în antagonism cu ele, alte femei (așa-zisele regine ale inimii) au avut asupra echilibrului politic intern și extern al monarhiei franceze, în secolele care au precedat Revoluția, o formidabilă, deși discretă, influență. Atotputernicele amante regale care, ca să se strecoare în angrenajele puterii masculine fără să fie zdrobite, au trebuit să învețe să-și pună la încercare viclenia, să creeze alianțe, să distribuie favoruri, să corupă, să pedepsească și să iasă din scenă la momentul potrivit. Despre unele dintre aceste femei, amante sau regine, de la Ana de Austria la Maria Antoaneta, de la Gabrielle d’Estrées la Madame du Barry, care din presupusa lor slăbiciune au făcut un instrument de dominare, ne povestește acum Benedetta Craveri în „Amante și regine”, o lucrare care reunește o solidă competență cu o rară capacitate de a povesti.
Sursa: www.libris.ro
