Ioan Bendei, fost administrator al RCS&RDS, a declarat, miercuri, la CAB, că Sorin Alexandrescu i-a sugerat că oricând poate să fie arestat, precizându-i că va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I dacă RCS&RDS nu va încheia un contract cu Antena Group, informează Mediafax.”În 16 aprilie 2013 am fost sunat de Sorin Alexandrescu. Mi-a propus o întâlnire. Eu știam din auzite despre el. Ne-am întâlnit la Marriott, în aceeași zi la ora 14.00. A scos două hârtii din buzunar și mi-a zis că am probleme grave, că a intrat în posesia unui contract prin care se atestă că am dat șpagă. Mi-a dat de înțeles că aș putea fi arestat. M-am speriat și nu știam ce să fac. Îmi era teamă că publicarea unei astfel de știri va avea consecințe negative asupra cariere și familiei mele. Mi-a dat termen trei zile, după care trebuia să vin cu un răspuns cu privire la încheierea unui contract între Antena Group și RCS&RDS”, a povestit Ioan Bendei, cel care ar fi fost șantajat de Sorin Alexandrescu, directorul general Antena TV Group SA.Bendei a fost audiat la Curtea de Apel București (CAB), miercuri, aproximativ trei ore, timp în care a povestit modul în care s-au desfășurat lucrurile după prima sa întâlnire cu Alexandrescu. Mai exact, el a depus o plângere la Direcția Națională Anticorupție (DNA), iar următoarele întâlniri dintre Alexandrescu și Bendei au fost înregistrate, pentru că acesta din urmă purta aparatură de captare a sunetelor.