Belu: Reuniunea olimpică din luna iunie, cel important eveniment din 2006



Belu: Reuniunea olimpică din luna iunie, cel important eveniment din 2006
Belu: Reuniunea olimpică din luna iunie, cel important eveniment din 2006

Consilierul de stat Octavian Belu a declarat, vineri, că a întocmit agenda evenimentelor sportive din România pe anul 2006, cel mai important fiind reuniunea secretarilor generali ai comitetelor olimpice europene și a șefilor de delegații pentru JO-2008, care va avea loc, în iunie, la București.
Numit luna trecută, împreună cu Mariana Bitang, în funcția de consilier de stat pe probleme de sport, Octavian Belu spune că se simte în largul lui în noua postură și că a întocmit mai multe proiecte, pe care le discută periodic cu președintele Traian Băsescu.
„Proiectul atragerii spre sport a copiilor instituționalizați este unul important. Apoi, avem în plan rezolvarea problemei bazelor sportive. Multe dintre acestea stau în conservare sau în rugină și sunt departe de scopul inițial pentru care au fost construite”, a declarat Belu pentru MEDIAFAX.
Fostul antrenor-coordonator al lotului olimpic feminin de gimnastică al României a afirmat că a discutat cu conducători de cluburi, în privința susținerii sporturilor de iarnă, dar și cu posibili investitori. „Există oameni interesați să construiască și bazine, și patinoare, de exemplu. Trebuie doar să găsim o modalitate de a duce la îndeplinire aceste proiecte”, a spus Octavian Belu.
Consilierul a precizat că îi va propune președintelui Traian Băsescu să-l primească pe șeful CIO, Jaques Rogge. „Reuniunea se va desfășura sub patronajul Președinției României. Mi se pare normal ca președintele CIO, Jaques Rogge, să fie primit de șeful statului român”, a explicat Octavian Belu.
El a mai spus că printre evenimentele notabile ale acestui an se numără și două aniversări. „Federația Română de Gimnastică va împlini 100 de ani de existență. Trebuie un proiect special, pentru că gimnastica a adus multă glorie României. Se va desfășura tot sub patronajul Președinției”, a declarat Belu. Tot în 2006, Federația Română de Tenis va sărbători 80 de ani de existență.
Octavian Belu a povestit că întâlnirile cu președintele Traian Băsescu sunt normale și a glumit pe tema sportului preferat de șeful statului. „Ne întâlnim de câte ori este nevoie. Ascultă cu atenție totul. Încă suntem în perioada de tatonare și n-am reușit să aflăm care este sportul său preferat”, a spus Belu, care a mai precizat că orice propunere către președinte trebuie să aibă argumente forte.