Radu Beligan, Dan Grigore, Irinel Popescu, Ionel Sinescu, Șerban Brădișteanu, Ioan Hollender, Dumitru Prunariu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Elisabeta Lipă, Răzvan Ungureanu, Petre Roman se află între cei propuși și care au acceptat candidatura la Consiliul de onoare al Ordinului Steaua României
Lista numără 119 propuneri, însă doar o parte din cei nominalizați au și acceptat candidatura pentru cele șapte locuri din Consiliul de onoare al Ordinului Național „Steaua României”, care urmează să decidă asupra solicitărilor de retragere a decorației lui Laszlo Tokes.
Printre cei care au mai acceptat candidatura se numără generalul Constantin Degeratu, președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, scriitorul Nicolae Manolescu, fostul președinte al Curții Constituționale Lucian Mihai, academicianul Eugen Simion, fostul procuror general Mircea Criste, generalul Marin Dragnea, medicul Mihai Lucan, fostul ministru Ecaterina Andronescu, graficianul Ion Barbu, istoricul Dan Berindei, Peter Eckstein Kovacs, generalul MApN Teodor Frunzeti, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, diplomatul Simona Miculescu, politologul Cristian Preda, Stere Gulea, Mircea Malița, Ion Țiriac, Gabriela Firea, Ștefan Dănilă, Acsinte Gaspar și Gheorghe Fulga.
De asemenea, au refuzat nominalizarea Mugur Isărescu, Doina Cornea, Mariana Nicolesco, Lucian Pintilie, Octavian Bellu, Pascal Bentoiu, Mariana Bitang, Lucian Croitoru, Constantin Bălăceanu Stolnici, Corina Crețu, Cristian Diaconescu, Iulian Fota, Radu Filipescu, Dragoș Iliescu, Klaus Iohannis, Teodor Meleșcanu, Cristian Mungiu, Virgil Păunescu, Andrei Pippidi, Dan Puric, Nicolae Văcăroiu, Bogdan Aurescu, George Maior, Florin Georgescu, Gabriel Liiceanu, Dan Lupașcu, Marcel Opriș.
Printre cei care încă nu s-au pronunțat dacă doresc sau nu să facă parte din Consiliul de Onoare se numără fostul premier Adrian Năstase, regizorul Andrei Șerban, baritonul Nicolae Herlea, academicianul Maya Simionescu, liderul UDMR Kelemen Hunor, regizorul Silviu Purcărete, economistul BNR Virgiliu Jorj Stoenescu, fostul sportiv Ilie Năstase, fostul ministru Alexandru Athanasiu, fostul ministru Laszlo Borbely, economistul BNR Nagy Agnes și magistratul Gheorghe Voinea.
La ora transmiterii acestei știri, la Palatul Cotroceni are loc Adunarea generală a Ordinului Național „Steaua României”, pentru alegerea celor șapte membri ai Consiliului de onoare.
Consiliul de onoare urmează să ia în discuție solicitările de retragere a decorației conferite lui Laszlo Tokes, una dintre aceste cereri aparținând Corinei Crețu, care a făcut-o publică.
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
În replică, președintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu își merită calitatea de cetățean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.
Participanții la seminariile Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut atunci retragerea distincțiilor acordate de statul român „extremiștilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe președintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Național „Steaua României”.
Marți, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” și „neadevărate” acuzațiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susținând că afirmațiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.
El a susținut că în data de 27 iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcțională și apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmațiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia și Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieșite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.
„Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (…) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România”, a explicat Tokes.
Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluție.
Conferirea decorației a fost motivată, potrivit decretului semnat de șeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.