Belgrad – Catedrala Sfântul Sava

Templul din Ierusalim – loc al întâlnirii poporului ales din Vechiul Testament cu Dumnezeu… Apoi, Sfânta Sofia din Constantinopol, măreața catedrală în care bizantinii, adunați laolaltă, au cerut îndurare Mântuitorului pentru ultima oară, în acea liturghie care va continua cândva, după spusele Părinților… Biserica Sfântului Mormânt, ce adună întreaga creștinătate în jurul său, ori catedralele neamurilor ortodoxe, precum Hristos Mântuitorul din Moscova, Alexandru Nevski din Sofia, iar de curând, noua catedrală din Belgrad închinată Sfântului Sava…
Bucuria sfântă de a fi alături de poporul tău în marile praznice, pentru a lăuda pe Dumnezeu, pentru a-I mulțumi și pentru a-I cere îndurare, împreună cu marii ierarhi și Patriarhul Bisericii neamului tău…
Mi-au trecut toate acestea prin minte într-o duminică de iulie la Belgrad, în timp ce trenul ajunsese în dreptul bătrânei cetăți Kalemegdan, locul în care Dunărea se întâlnește cu râul Sava. Din gară, o stradă în pantă urcă spre centru. Pe platoul Vracear te întâmpină măreața catedrală ortodoxă închinată Sfântului Sava, ce domină întregul Belgrad. Colina sfântă a acestei cetăți! Istoria sa este legată de arderea moaștelor Sfântului Sava aici. Să ne întoarcem însă cu 800 de ani în urmă…
Viaîa Sfântului Sava
Între anii 1170-1196, domnește în Serbia marele despot Ștefan Nemania. Drept credinciosul despot era căsătorit cu fiica împăratului bizantin Roman. Ultimul copil al acestei binecuvântate familii, născut după îndelungi rugăciuni, avea să ajungă cel mai cinstit sfânt al Serbiei până în zilele noastre. Încă din tinerețe, fiul lui Ștefan Nemania, Rastko, se călugărește la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos sub numele de Sava. Ștefan Nemania îi urmează fiului său întru călugărie, binecuvântând pe Ștefan, un alt fiu al său, pentru a fi mare despot al Serbiei. Soția sa Ana se călugărește tot în acea vreme, luându-și numele de Anastasia. Marele despot Ștefan se va numi Simeon. Multe mănăstiri din Muntele Athos sunt ctitorite de către sfinții Simeon și Sava. După moartea Sfântului Simeon, în anul 1200, trupul său rămâne plin de bună mireasmă, fiind izvorâtor de mir. Sfântul Sava, deși refuză în mai multe rânduri, este uns ca Arhiepiscop al Serbiei, la Mănăstirea Zica. El va străbate Serbia, propovăduind dreapta credință la întregul popor, ca un adevărat apostol. Se cunosc mai multe pelerinaje ale sfântului: la Ierusalim, în Egipt, în Antiohia și Sinai. În 13 ianuarie 1236, în marea cetate a Asaneștilor de la Tirnovo, Sfântul Sava pleacă la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cinstitul său trup este așezat în biserica Sfinților 40 de mucenici din Veliko Tirnovo, însă, un an mai târziu, moaștele Sfântului Sava sunt mutate la Mănăstirea Milesevo din Serbia. După bătălia din Câmpia Mierlei, pierdută de sârbi, moaștele sale rămân singurul reazem al poporului sârb, lucrând mari minuni nu numai poporului dreptcredincios, ci și oamenilor necăjiți de alte credințe. Toți cei care veneau să-i ceară ajutorul erau miluiți de sfântul, fiecare după nevoile lui. Turcii, jefuind mănăstirea Milesevo în Vinerea Mare, în anul 1594, iau moaștele Sfântului Sava, le duc la Belgrad și le ard pe colina Vracear, pe 27 aprilie (10 mai) 1594. Colina Vracear va fi considerată de acum înainte drept cea mai sfântă colină a Belgradului. Poporul sârb, în semn de recunoștință față de acest minunat apostol și mângâietor, a urcat secole de-a rândul pe platoul Vracear, cerând mijlocirea sfântului în fața lui Hristos pentru a-și păstra dreapta credință.
Istoria unei catedrale
În anul 1895, o primă biserică de mici dimensiuni este ridicată în Belgrad în cinstea Sfântului Sava. Tot în acest an se constituie „Asociația pentru ridicarea Bisericii Sfântul Sava pe colina Vracear”, locul unde au fost arse de către turci moaștele Sfântului Sava. Asociația era condusă de Mitropolitul Mihail. În anul 1905, are loc primul concurs pentru construirea catedralei. Se prevedea construirea unei catedrale de 2 500 mp, având sistem de încălzire, etc. Lucrurile nu apucă să fie finalizate. Urmează războiul balcanic iar ideea se reia în anul 1919, sub Patriarhul Dimitrie al Serbiei. În 1926, are loc un nou concurs pentru o catedrala de 3 000 mp în care să încapă 6 000 de credincioși. În 1939, pe data de 10 mai, ziua arderii moaștelor Sfântului Sava, se pune temelia acestei catedrale. Lucrările sunt întrerupte în 1941 din cauza celui de-al doilea război mondial. În 1985, pe data de 12 mai, sub Patriarhul Gherman reîncepe construcția catedralei. Până în august 1986, se întocmește toată documentația și are loc organizarea de șantier. De acum lucrurile par a intra în linie dreaptă. Branko Pesici, arhitect și profesor universitar, este desemnat conducător al lucrărilor de construcție a catedralei. În anul 2004 s-au cules roadele a peste 100 de ani de rugăciuni de la începerea proiectului. Belgradul are cea mai măreață catedrală ortodoxă din lume în care se slujește în prezent.
Cu o înălțime de 70 m, având pe cupolă o cruce de alți 12 m, biserica ocupă o suprafață de 3 500 mp la sol, având și 3 galerii la primul nivel de 1 500 mp. Lungimea bisericii este de 91 de m, iar lățimea de 81 de m. În biserică încap 10 000 de credincioși, iar în galeria dinspre apus poate cânta o strană formată din 800 de coriști. Biserica este placată cu granit și marmură albă. Dedesubtul ei se află o alta biserică de 1 800 mp. Într-o cripta se păstrează fragmente din veșmântul Sfântului Sava.
Împreună cu catedrala Sfântul Marcu din centrul orașului, construită în stilul vechilor mănăstiri medievale sârbești, între anii 1931-1940, noua catedrală Sfântul Sava, în stil bizantino-sârb, atrage mulțime de credincioși, mai ales tineri studenți care par a fi tot mai pătrunși de adevărurile veșnice, de Hristos Mântuitorul și de ceea ce ei numesc „Serbia cerească”, la care au ca mijlocitor pe Sfântul Sava. În fața acestor biserici, dar și pe străzile Belgradului, tinerii vânzători de carte religioasă oferă spre vânzare minunate Vieți de sfinți, cărți ale sfinților Iustin Popovici și Nicolae Velimirovici.
După închinarea la vechea Patriarhie sârbă din apropierea parcului cetății Kalemegdan, am parcurs pe jos drumul prin orașul vechi, până la gară, neavând o clipă senzația de „loc străin”. Adesea am auzit cuvinte românești.
Graiul limbii noastre materne mi-a readus aminte de preotul daco-roman Montanus, care a păstorit în cetatea Belgradului (Singidunum), în zilele împăraților păgâni Dioclețian și Maximian. Martirizat în anul 304, pe 26 martie, împreună cu soția sa Maxima, pe când neamul românesc se plămădea la Dunăre, acest strămoș al nostru a profețit în timpul martiriului său: „Cu ochii minții văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel Sfânt prin biserici, în limba română”. Înecați în râul Sava de către prigonitori, sfințitele lor trupuri, aduse de valuri la mal, au fost luate mai apoi de creștini și păstrate cu evlavie. Poate că o viitoare biserică ortodoxă română la Belgrad ar trebui să poarte numele sfinților martiri daco-romani Montanus și Maxima.
Privind pentru ultima oară spre frumoasa catedrală Sfântul Sava, ce înnobilează Belgradul (oraș ce are cu aproape de opt ori mai puține biserici decât Bucureștiul, deși este cam tot la fel de mare), am socotit că mult visata catedrală în cinstea Sfintei Înălțări a Domnului și Sfântului Andrei, ce urmează a se ridica în capitala țării noastre, nu ar trebui să mai aștepte. (Gheorghiță CIOCIOI Lumea credinței, anul II, nr. 8(13)