Rapid

Belgianul Philippe Leonard a semnat până în vară

Philippe Leonard va juca sub Grant cel puțin până la vară
Philippe Leonard va juca sub Grant cel puțin până la vară

Fundașul belgian Philippe Leonard a semnat un contract valabil până la sfârșitul actualului sezon cu FC Rapid, a declarat, marți, directorul tehnic al grupării giuleștene, Nicolae Manea. „Până în momentul de față nu avem rezolvat decât un transfer, pe Philippe Leonard. Băiatul a fost la reunire, se antrenează cu noi deja. A semnat cu Rapid un contract valabil până în vară, după care vom mai vedea”, a spus Manea. Philippe Leonard poate fi folosit atât fundaș stânga, cât și în centrul liniei defensive și va purta la Rapid tricoul cu numărul 4.
Belgianul, care va împlini 34 de ani pe 14 februarie, a mai jucat în cariera sa la Standard Liege (1992-1996, 2004-2006), AS Monaco (1996-2003), Nice (2003-2004) și Feyenoord (2006-2007). El a fost coleg de echipă cu actualul său antrenor, Mircea Rednic, la echipa Standard Liege timp de patru ani, în perioada 1992-1996. Palmaresul său conține două titluri cucerite în Franța cu AS Monaco, echipă cu care a disputat și o semifinală de Champions League în 1998. De asemenea, Leonard are 37 de selecții în echipa națională a Belgiei.
Pista Salou nu a fost abandonată Nicolae Manea a mai declarat că Rapid nu a renunțat la transferul atacantului ghanez al echipei FC Bruges, Ibrahim Salou. „Cu Salou nu ne-am înțeles încă la perioada de transfer și la contractul lui. Dar varianta nu s-a îndepărtat. Suntem în tratative, iar până sâmbătă eu cred că o să știm exact dacă vine sau nu la noi”, a explicat Manea.
„Diferența dintre cerere și ofertă este încă destul de mare. La un moment dat totul părea finalizat, dar a intervenit o ruptură, clubul român oferind mai puțin decât fusese vorba prima oară. A fost sugerată și un împrumut, dar nici clubul și nici jucătorul nu agreează această variantă”, a declarat impresarul jucătorului, Jean Claude Lagaisse, citat de publicația belgiană.

Recomandări

Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. O familie cu 8 copii a înșelat statul belgian cu peste 8.600 de euro

Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. Foto national.ro
Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. Foto national.ro

O lucrare colectivă ce reunește textele a 27 de scriitori europeni, coordonată de Olivier Guez, va fi lansată la Suceava

Pr. Nicolae Horga a primit “Ordinul «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava»” din partea ÎPS Calinic

Pr. Nicolae Horga a primit „Ordinul «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava»” din partea ÎPS Calinic

Pr. Nicolae Horga a primit „Ordinul «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava»” din partea ÎPS Calinic.jpg
Pr. Nicolae Horga a primit „Ordinul «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava»” din partea ÎPS Calinic.jpg