Bela: PSD riscă să redevină PDSR-ul naționalist, dirijat de Iliescu



Declarațiile liderilor PSD privind Statutul minorităților și modul în care au abordat în ultima perioadă relațiile româno-maghiare denotă iresponsabilitate și o retorică prin care partidul riscă să redevină PDSR-ul naționalist, dirijat de Iliescu, a afirmat, la Palatul Victoria, liderul UDMR, Marko Bela.
„Eu am crezut că, totuși, colegii noștri din PSD sunt mai responsabili. Ce au spus astăzi și modul de abordare din ultima perioadă a problemei minorităților și a relațiilor româno-maghiare demonstrează o anumită iresponsabilitate într-un domeniul extrem de sensibil și delicat, precum și o retorică prin care PSD riscă să devină din nou PDSR-ul de altădată, un partid naționalist, dirijat de Ion Iliescu”, a spus Bela.
El a amintit că, în anii precedenți, PSD și UDMR au fost de acord asupra unor soluții importante în domeniu, bazate pe aceleași principii ca și legea Statutului minorităților naționale – un proiect care, în opinia sa, ar consfinți, de fapt, lucrurile convenite atunci.
„Eu trebuie să-mi pun întrebarea : când au grăit adevărul colegii noștri din PSD? Atunci când, între 2000 și 2004, am impus împreună anumite soluții sau acum, când se împotrivesc acelorași soluții?”, s-a întrebat Bela.
Liderul UDMR a remarcat că – „mai nou” – și alte formațiuni politice încearcă să obțină suport electoral „printr-o retorică naționalistă sau eventual antimaghiară”.
El a precizat, însă, că nu a transmis colegilor din Coaliție un ultimatum pentru aprobarea Statutului minorităților, arătând că înțelegerea convenită în cadrul acestei structuri trebuie respectată în Camera Deputaților, fără ca proiectul să fie promovat prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
„Legea minorităților nu este un proiect al UDMR, ci al Guvernului și al Coaliției și dacă nu se va respecta acest proiect, va însemna că nu funcționează Coaliția. Deci, într-adevăr va fi o problemă majoră, dar nu va fi o problemă unilaterală a UDMR”, a adăugat Marko Bela.
Întrebat dacă ia în calcul ideea retragerii din Coaliție în cazul în care Statutul minorităților nu va fi aplicat, liderul UDMR a precizat că formațiunea sa nu amenință cu o astfel de măsură, având interesul ca structura să funcționeze.
„Dacă, însă, nu se va reuși aprobarea proiectului Legii minorităților, atunci va trebui să rediscutăm funcționarea Coaliției. Dar de la mine nu veți auzi astfel de amenințări, fiindcă nu cred că e bine ca în loc să căutăm soluții pozitive, să avem prognoze negative, în pofida a tot ce s-a întâmplat în Senat”, a adăugat Bela.