Șefia PSD Suceava

Bejinariu și Stan vor și ei scaunul lui Mîrza



Eugen Bejinariu, Ioan Stan și Cătălin Nechifor, cei care și-au anunțat candidatura pentru scaunul de președinte al Organizației Județene a PSD
Eugen Bejinariu, Ioan Stan și Cătălin Nechifor, cei care și-au anunțat candidatura pentru scaunul de președinte al Organizației Județene a PSD

Nici bine nu s-a încheiat Congresul PSD care a adus partidului un nou președinte, în persoana lui Victor Ponta, că deja vântul schimbării a început să adie și în Organizația Județeană a PSD.
Nu mai puțin de trei candidaturi s-au anunțat pentru scaunul de președinte al Organizației Județene a PSD, care în prezent este ocupat de senatorul Gavril Mîrza. După cum ați citit în numărul nostru de ieri, primul care a anunțat că va candida la șefia PSD Suceava este deputatul Cătălin Nechifor. Ieri, și-au anunțat candidatura pentru această funcție și deputații Ioan Stan și Eugen Bejinariu.
Cătălin Nechifor, politicianul crescut de Gavril Mîrza încă de pe vremea când cei doi activau în cadrul Consiliului Județean, primul în calitate de director, iar al doilea de președinte al instituției, a fost, așa cum am menționat, primul care s-a grăbit să-și anunțe candidatura.
„Trebuie să facem un nou proiect și aici, la Suceava”, a spus Nechifor, declarație care arată că este pregătit să-și înlocuiască mentorul.
„Am motivația de a candida la șefia PSD Suceava”, a declarat ferm și deputatul Ioan Stan. Stan a spus că se simte în stare să creeze la nivelul organizației județene climatul de performanță pe care l-a creat în PSD Fălticeni, organizație al cărei președinte este.
„În zona Fălticeni, PSD a câștigat alegerile parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Cred că pot să aduc un plus de energie și de unitate la nivelul organizației județene pentru ca aceasta să redevină o adevărată forță politică”, a explicat deputatul Ioan Stan.
Bejinariu: „Candidez pentru a continua lupta domnului Mîrza cu PD-L și cu Gheorghe Flutur”
„Candidez pentru a continua lupta domnului Mîrza cu PD-L și cu Gheorghe Flutur”, a declarat cel de-al treilea candidat la șefia PSD Suceava, deputatul Eugen Bejinariu, care este convins că poate aduce la nivelul organizației județene acel suflu nou de care aceasta are nevoie. Bejinariu a ținut să precizeze că unii primari din județ l-au sunat și i-au sugerat să intre în competiția pentru fotoliul de președinte al PSD Suceava. Nechifor ocupă în prezent funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene, a doua funcție ca importanță, iar Bejinariu și Stan funcția de vicepreședinte.
Trebuie spus că Gavril Mîrza nu și-a exprimat încă poziția vizavi de o viitoare candidatură. Totuși el va avea un cuvânt greu de spus în legătură cu direcționarea voturilor la alegerile de la județ.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu