Pentru viitor

Bejinariu propune ca președintele României să poată avea un singur mandat

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a declarat că dacă va fi modificată Constituția în perioada cât este el parlamentar va propune și va susține limitarea mandatelor președintelui României de la două la unul, cu durata de 5 ani. „Cine a avut un mandat de președinte să meargă să-și scrie memoriile. Ce a făcut, de câte ori a sărit gardul la Cotroceni, de câte ori a tuns oile, de câte ori a dansat și multe altele. Alții poate vor putea să scrie câte întâlniri la nivel internațional au avut, câte vizite la nivel de șefi de state au făcut și au primit. După 20 de ani de la Revoluție, cred că este de ajuns un mandat de 5 ani pentru președinte”, a declarat, în conferință de presă, Eugen Bejinariu. Întrebat de când ar trebui să intre în vigoare o astfel de modificare, daca s-ar opera, Bejinariu a răspuns că „și lui Mircea Geoană îi ajunge un mandat”.
Parlamentarul sucevean a arătat că, dacă Mircea Geoană va câștiga alegerile pentru Președinția României, Guvernul Iohannis va fi instalat până de Crăciun și și-a exprimat convingerea că aceasta este cea mai bună soluție pentru România. „Avem un președinte bătăuș și nici măcar nu se bate cu cei de categoria lui. Traian Băsescu a inventat teme false, se comportă ca un lider al opoziției, dar e la putere de 15 ani. Cinci ani ca președinte, cinci ca primar general și cinci ani ministru. În 30 de zile de campanie nu s-a discutat de realizări, ci actualul președinte a făcut numai acuzații. Era normal să facă un bilanț al perioadei 2005-2009, dar nu are ce să spună”, a spus Eugen Bejinariu.
Deputatul a mai ținut să precizeze că acest protocol de colaborare dintre PSD și PNL nu este unul împotriva președintelui Traian Băsescu, ci împotriva crizei din România, un protocol „în care două partide și-au dat mâna pentru a aduce România în zona pozitivă”.

Recomandări

Peste 2.000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”

Sucevean extrădat din Olanda, urmărit internațional pentru furturi din Austria și cu rest de pedeapsă din Cehia

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!