Aprecieri

Bejinariu: „În 2004, domnul Băsescu a pariat pe o singură carte, dar nu pe Constituție, ci pe Dama de pică”



Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu îl consideră pe președintele Traian Băsescu principalul vinovat de prelungirea crizei politice din România și de sfidarea Parlamentului, prin modul în care încearcă să „adapteze” Constituția în funcție de propriile interese. Deputatul Bejinariu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că președintele Traian Băsescu „a împins criza din România până la limita suportabilului”, atât pentru cetățeni, cât și pentru Parlament, și a dat citire art. 64 din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica unitate legiuitoare a țării”.
„Deci nu conduce nici Traian Băsescu, nici Guvernul. Poporul a ales Parlamentul care să conducă România și acest Parlament are o majoritate, demonstrată în mai multe ocazii, de care președintele este obligat să țină cont. Domnul Negoiță vine cu aceeași echipă în fața Parlamentului, dar atâta timp cât acei membri nominalizați ai Cabinetului Croitoru nu au fost votați nici în comisii, nici în Parlament, de ce se încearcă să se vină cu aceiași oameni? Pentru că este camarila președintelui Băsescu. Traian Băsescu nu poate să conceapă un guvern fără Blaga, fără Berceanu, fără Videanu. Poate o aduce înapoi și pe Ridzi, că la alegeri are nevoie de oameni care să mai strângă niște fonduri”, a arătat Bejinariu.
„Copiii trebuie educați în spiritul legii și al onoarei, nu duși să țipe lozinci”
Acesta a mai amintit că, în 2004, președintele Traian Băsescu a spus că pariază totul pe o singură carte, dar potrivit parlamentarului sucevean, cartea nu a fost Constituția, ci o carte de joc.
„Domnul Băsescu a pariat pe o singură carte, dar nu pe Constituție, în 2004. Cred că a pariat pe o carte de joc, pe Dama de pică, dama de caro… Mai avem două săptămâni de campanie pentru primul tur și vom vedea că tot ce spun cei de la PD-L sunt gogorițe”, a afirmat deputatul.
El le-a transmis colegilor din PD-L că se îmbată cu apă rece și că nu vor convinge electoratul că Traian Băsescu are susținători, cu adunări electorale regizate și cu minori scoși de la ore, îmbrăcați în geci portocalii și duși în stradă.
„Aceasta este România pe care o dorește președintele Traian Băsescu și acoliții domniei sale. Acei copii nu votează, ei trebuie educați în spiritul legii și al onoarei, nu duși să țipe lozinci”, consideră Bejinariu. Deputatul PSD mai crede că PD-L va face tot posibilul pentru a frauda alegerile și acuză acest partid că a experimentat deja frauda în 2004l apreciind că „dacă au reușit să facă lucrul acesta în 2004, când alegerile au fost organizate de noi, acum sunt foarte liniștițil pentru că se gândesc că o pot face chiar cu ajutorul organelor statului”.