Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu, ales în colegiul uninominal Siret, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că marea majoritate a membrilor de partid din colegiul pe care îl reprezintă îl doresc pe Adrian Năstase ca viitor președinte al PSD. Opinia deputatului este că Năstase trebuie să candideze la președinția PSD și că mesajele din teritoriu sunt optimiste în ceea ce-l privește pe acesta. „Personal, am discutat cu primarii, cu consilierii din colegiul pe care îl reprezint și aproape în unanimitate toată lumea a cerut ca Adrian Năstase să-și depună candidatura la acest congres. Sigur, decizia îi aparține numai lui Adrian Năstase, însă mesajul din colegiu și chiar din alte colegii și din alte județe este că sunt foarte mulți cei care îl vor pe Adrian Năstase în postura de președinte al PSD”, a afirmat Bejinariu. Parlamentarul a arătat că aceasta este dorința membrilor din organizațiile locale ale PSD, „dar opțiunea îi aparține, dacă își va anunța sau nu candidatura”.
Prezent la aceeași conferință de presă, președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a precizat că opțiunea pentru Năstase este poziția deputatului Bejinariu și a celor pe care îi reprezintă, nu a filialei Suceava a PSD.





