Acuzații

Bejinariu acuză PD-L și PNL că „au furat la start”

Candidatul PSD la Camera Deputaților în colegiul Siret, deputatul Eugen Bejinariu, a acuzat PNL și PD-L că „au furat la start”. Bejinariu s-a referit la faptul că, deși nu a început campania electorală, liberalii și democrat liberalii au împânzit județul cu afișe și bannere, lucru pe care-l consideră incorect. „Din punctul meu de vedere au furat la start. Ca la orice competiție, și aceasta este o competiție, chiar dacă nu este una sportivă, trebuie să dăm dovadă de fair- play și să luăm startul cu toții în același timp. Ați văzut ce se întâmplă în competițiile sportive: cine fură la start este eliminat de către arbitri. La competiția noastră arbitrul este electoratul și cred că e cazul ca electoratul să-i elimine prin vot din competiție”, a spus Bejinariu.
Protest public împotriva modului de lucru al DNA
Parlamentarul social-democrat a criticat implicarea DNA în competiția politică, care, prin angajații săi, face „poliție politică”.
„DNA, prin angajații săi, nu spun procurori, pentru că nu dau dovadă că sunt procurori, ci sunt simpli angajați ai PD-L, face poliție politică, se implică în lupta politică și nu dă voie ca această campanie să se desfășoare în mod democratic”, a spus Bejinariu.
El a făcut referire la acțiunea declanșată de DNA la Suceava de audiere a consilierilor județeni din mandatul trecut cu privire la transferul de către Consiliul Județean a sumei de cinci milioane de euro firmei Bucovina Ecotermgaz din creditul de 86,7 milioane de euro angajat de la Deutsche Bank Londra, în vederea implementării proiectului „Utilități și mediu la standarde europene”.
Bejinariu crede că ținta sunt consilierii PSD. „Proiectul utilități și mediu era unul dintre cele mai mari proiecte din țară la vremea respectivă. Ce doresc acești procurori? Ar trebui să iasă public să spună aceste lucruri și să se retragă din această competiție. DNA are cu totul alt rol, nu de a chema consilierii județeni și a-i hărțui. Protestăm public față de acest mod de lucru”, a mai spus Bejinariu.

Recomandări

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”