Bejinariu a demisionat din PSD și-l acuză pe Geoană că a distrus partidul



Bejinariu a demisionat din PSD și-l acuză pe Geoană că a distrus partidul
Bejinariu a demisionat din PSD și-l acuză pe Geoană că a distrus partidul

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu și-a anunțat ieri, în plenul Camerei Deputaților, demisia din PSD, precum și din toate funcțiile deținute în comisiile parlamentare din acest for legislativ. Gestul său a fost urmat și de deputatul Zamfir Dumitrescu, care l-a rândul său a anunțat că părăsește partidul și funcția de vicepreședinte al Comisiei de cultură a Camerei Deputaților. Contactat telefonic, Bejinariu ne-a declarat că în momentul de față este parlamentar independent, păstrându-și în continuare calitatea de parlamentar de Suceava. „Vreau să vă anunț că, începând de astăzi, îmi dau demisia din grupul parlamentar PSD și voi deveni deputat independent”, a spus Bejinariu, care a menționat și faptul că demisionează, totodată, din funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională. Bejinariu a precizat de asemenea că este posibil să opteze pentru Partidul Conservator, însă, în mod surprinzător, el nu a exclus ideea de a reveni în PSD. „Deocamdată sunt parlamentar independent de Suceava. Nu știu ce voi face în continuare. Poate mă voi întoarce în PSD”, a spus deputatul. Explicând aceste declarații, Bejinariu a precizat că va aștepta organizarea unui Congres Extraordinar al PSD, „și în funcție de ce se va întâmpla acolo, dacă se va alege o altă conducere, poate voi reveni în PSD”.
– „Ați reușit să scindați un partid care a rezistat timp de 16 ani la toate atacurile virulente ale adversarilor politici”
Pe de altă parte, trebuie spus că în cursul zilei de ieri fostul deputat PSD de Suceava i-a trimis o scrisoare extrem de dură președintelui partidului, Mircea Geoană, scrisoare în care îl acuză că a distrus principala formațiune politică a opoziției. Iată scrisoarea trimisă de Eugen Bejinariu:
„Domnule Președinte Mircea Geoană, mulțumesc! Aproape de împlinirea unui an de când conduceți destinele Partidului Social Democrat, ați reușit să îl dezmembrați. Ați reușit să instaurați practica dezicerii mișelești de propriii colegi, ați reușit să instaurați intriga ca și artă de supraviețuire în PSD, ați reușit să oferiți pe tavă a treia poziție în stat către putere, care n-a putut-o singură obține timp de un an. Ați mai reușit, Domnule Geoană, să conduceți partidul către un prag de popularitate derizoriu, ați reușit să ne conduceți către procente descrescătoare în preferințele electoratului. Ați reușit să scindați un partid care a rezistat timp de 16 ani la toate atacurile virulente ale adversarilor politici. Ați reușit să stimulați adversități în cadrul unei echipe care a rezistat în ani doar pentru ca a fost unită. Ați reușit să ridicați slăbiciunile și neonorarea promisiunilor la rang de practică zilnică în activitatea noii conduceri a PSD.
Ați reușit, Domnule Președinte Geoană, să depărtați PSD-ul de misiunea unui partid aflat în opoziție. Ați reușit să serviți primordial interesele unor oameni aflați efemer la cârma unui partid în detrimentul așteptărilor populației – alegatorii ne doreau ofensivi și eficienți în efortul nostru de a obliga puterea să performeze la măcar același nivel economic. Ați reușit să faceți din PSD o marionetă a puterii și să-l văduviți de identitatea unui partid cu forța și însemnătate.
Pentru toată această serie de reușite, vă felicit!
Nu sunt felicitări de circumstanță! Ci o sinceră apreciere pentru un singur om care a reușit în mai puțin de un an ceea ce s-au străduit să realizeze sute de adversari, timp de aproape două decenii.
Doar că, Domnule Mircea Geoană, în timp ce dezavuez mijloacele pe care le-ați utilizat, sunt cu adevărat indignat să constat care a fost scopul mandatului Dvs. de președinte al PSD.
Am decis să părăsesc Partidul Social Democrat. În această formulă, cu aceste practici, este o organizație care nu mă mai reprezintă. Nici pe mine, și nici pe alegatorii care mi-au oferit încrederea lor.
Vă urez activitate politică cât mai scurtă, în interesul unei scene politice care să ofere alegătorilor criterii de valoare, modele de eficiență, principii și promisiuni respectate. Eugen Bejinariu”.
– Președintele conservatorilor suceveni, Constantin Gheorghe, consideră că Eugen Bejinariu nu se va înscrie în organizația PC Suceava
Președintele PC Suceava, senatorul Constantin Gheorghe, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că nu crede că fostul deputat PSD Eugen Bejinariu se va înscrie în organizația pe care o conduce. De asemenea, Gheorghe a precizat că nu se poate pronunța în momentul de față despre o eventuală primire a lui Bejinariu în rândul conservatorilor, însă a ținut să precizeze că acesta se bucură de o imagine bună la nivelul județului Suceava. „Poate domnul Bejinariu își va exprima dorința să se înscrie în PC. Din câte știu dumnealui are o imagine bună în județul Suceava, dar mă întreb dacă o să dorească să se înscrie în organizația noastră. Din câte știu dumnealui are domiciliul în București și am îndoieli mari că se va înscrie în organizația noastră”, a spus Constantin Gheorghe. El a precizat că în situația în care Eugen Bejinariu va solicita să se înscrie în PC Suceava, va solicita discutarea acestei probleme în Consiliul Județean al organizației județene pe care o conduce. „Acum nu pot să spun nici că îl vom primi în partid și nici că vom respinge solicitarea. O astfel de hotărâre va fi luată fie de Biroul Permanent Național, fie de Consiliul Județean al PC Suceava”, a mai precizat președintele conservatorilor suceveni.