Muzeul de Istorie a găzduit joi seara lansarea romanului „Bejenii”, semnat de scriitoarea Natalia Onofrei. Evenimentul a fost organizat în colaborare de către
Muzeul Național al Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Biblioteca „I.G. Sbiera”. Scriitoarea suceveană de origine basarabeană Natalia Onofrei se află la a doua lansare de carte, după ce primul său volum a adunat în el povestiri scurte.
Gazdă și moderator al evenimentului a fost dr. Constantin Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
Romanul „Bejenii” este o scriitură de factură realistă, care explorează experiențele românilor și moldovenilor aflați în căutarea unui viitor în Occident. El surprinde, în urma unor nenumărate contacte de documentare ale autoarei cu personajele abordate, drama unei generații lăsate la începutul anilor 90 fără mijloace minime de subzistență, generație obligată să-și strămute existența pe meleagurile îndepărtate ale Italiei, dezrădăcinându-se de cultura și lumea în care se formase.

- O carte care ne ajută să înțelegem drama din spatele fenomenului migrației
După prezentarea făcută de dr. Constantin Emil Ursu, cea care a introdus audiența în atmosfera volumului a fost Dana Humoreanu, jurnalist și lector asociat al USV: „Un roman văzut prin obiectivul unei camere de filmat al cărei trepied de fixare își au tălpile în Italia, România și Republica Moldova. Prin obiectivul acelei camere, Natalia își urmărește aproape hipnotic personajele, de la plecarea lor mai mult decât riscantă de acasă, de multe ori în urma călăuzelor, până în țara visată sau promisă, unde bărbații munceau din greu pe șantiere pentru a trimite acasă bani pentru facturi și pentru a-i înapoia cămătarilor. Ea focalizează camera și asupra tinerelor, care au vrut să fugă de sărăcie în Italia și ajungem într-o lume brutală, populată de proxeneți, din care scăparea era vecină cu moartea. În această saga est-europeană, care începe în 1992 și merge până în 2012, își au locuri bine definite începutul unei vieți noi în țara de adopție, conservarea unor obiceiuri de acasă și preluarea celor de la gazde, într-un amestec care să le permită supraviețuirea între cele două lumi. Un roman în care ne întâlnim cu personaje puternice, precum Victoria sau Ion, care captează esența femeilor și bărbaților din estul Europei care au avut curajul să înfrunte un destin ce părea implacabil. În locul sărăciei și foamei au ales să plece și să lupte.”

Studentă în anul I la Litere, Alexandra Stanichevici face o prezentare a atmosferei acelor ani plini de lipsuri, ea însăși fiind afectată de lipsa părintelui plecat la muncă: „Bejenii este o carte despre migrație, este o carte care ne invită să privim dincolo de statistici și să înțelegem cu adevărat drama din spatele acestui fenomen. Este un volum cu atât mai important cu cât literatura de astăzi se îndepărtează de realitatea socială și vedem din ce în ce mai rar autori contemporani care aleg să asculte traumele oamenilor. Bejenii este povestea unei generații dezrădăcinate, care începând cu anii 90 a trebuit să-și părăsească satele, într-un exod fără precedent până atunci.”
Autoarea Natalia Onofrei a vorbit audienței numeroase, între care mulți studenți, despre acest paradox prin care, pentru a-și salva financiar familia, oamenii au fost nevoiți să o părăsească. Un fenomen despre care mulți se întreabă astăzi dacă a reprezentat un act de iubire sau de abandon? „Am privit spre atâtea destine și am reflectat și recunosc că dacă aș fi fost în locul lor, nu puteam decât să plec și eu. Nu existau soluții, nu existau bani să cumperi rechizite să începi școala, nu erau bani pentru facturi, nu erau bani de butelii, nu se întrezăreau soluții pentru subzistență”, a spus între interesantele sale povești autoarea romanului.
Un roman care se citește pe nerăsuflate, cum spunea în prezentarea ei Dana Humoreanu, „și nu neapărat din dorința aflării unor deznodăminte, ci mai ales datorită talentului nativ al scriitoarei care țese fără greș o urzeală a unei realități în care orice român sau moldovean poate găsi un părinte, un frate, o soră sau un vecin.”







