Conducerea Biroului Electoral Județean (BEJ) Suceava a recomandat președinților secțiilor de votare din județ să fie atenți la modul în care vor folosi urnele mobile la referendumul pentru demiterea președintelui României, Traian Băsescu, din data de 19 mai 2007. Recomandarea vine din partea președintelui BEJ Suceava, Cătălin Temneanu, la întâlnirea avută ieri, cu primarii și președinții secțiilor de votare din întreg județul, la care s-au făcut ultimele instruiri și precizări la sarcinile pe care trebuie să le aibă aceștia în ziua referendumului. „Nu trebuie să se exagereze cu urnele mobile, iar folosirea acestora trebuie să se facă doar potrivit legii”, a declarat Temneanu. El a precizat că urnele mobile ar trebui folosite doar la solicitarea persoanelor care nu se pot deplasa la secțiile de votare. „Și mă refer aici mai mult la secțiile de votare din mediul rural, unde, de obicei, se știe cine poate să meargă la secții pentru a vota. Din acest motiv le-am recomandat președinților să fie foarte atenți, astfel încât să folosească urnele mobile doar pentru persoanele netransportabile”, a mai precizat Temneanu. El a mai precizat că pentru cele 504 secții de votare ale județului Suceava, care au arondate un număr de 559.543 alegători, s-au primit 615.543 buletine de vot, fiecărei secții de votare revenindu-i un număr de buletine egal cu număr de alegători arondați, plus rezerva de 10% din numărul celor prezenți în lista electorală permanentă. Dintre cele 504 secții de votare, 6 sunt organizate în spitalele din Suceava, Câmpulung, Fălticeni și Cornu Luncii, Azilul de Bătrâni din Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare”. În aceste locații, ar putea vota, pe listele suplimentare, un număr de aproximativ 2470 persoane. Referendumul din data de sâmbătă, 19 mai 2007, se va desfășura între orele 8.00-20.00.






