A treia încercare

BEJ Suceava are o nouă conducere

Biroul Electoral Județean Suceava are o nouă structură de conducere, după ce președintele Tribunalului Suceava, Doru Bunduc, a desemnat un alt președinte și alt locțiitor al acestuia. Trebuie spus că este cea de-a treia conducere a BEJ Suceava, după ce ceilalți judecători sau juriști desemnați pentru a ocupa aceste funcții au renunțat pe caz de boală.
Președintele Tribunalului Suceava a declarat că noul președinte al BEJ Suceava este Maria Andrieș, iar locțiitorul acesteia este Cristinel Grosu, care ocupă funcțiile de vicepreședinte al Curții de Apel Suceava, respectiv președinte al Secției Civile a Curții de Apel Suceava.
Reamintim că la începutul acestei săptămâni, primul președinte al BEJ Suceava, precum și locțiitorul acestuia, au anunțat că renunță la funcții deoarece s-au îmbolnăvit. În aceste condiții, la o nouă tragere la sorți, cele două funcții de conducere au revenit unor juriști din primăria Suceava, situație care a provocat numeroase controverse.
Primul care a solicitat modificarea conducerii BEJ Suceava a fost prefectul județului, Orest Onofrei, care a arătat că aceasta trebuie asigurată de magistrați. De asemenea, numirea celor doi juriști din primăria Suceava a stârnit nemulțumiri și în rândul conducerii PSD și PNL Suceava, cele două partide anunțând că vor depune contestații la Biroul Electoral Central.
În cele din urmă însă, cei doi juriști din primăria Suceava au depus, în cursul zilei de joi, o cerere de înlocuire din funcție, pe motiv de boală. De asemenea, trebuie spus că după ce juriștii primăriei au renunțat la funcții, Biroul Electoral Central a solicitat Tribunalului Suceava să procedeze la completarea listei de rezerve cu magistrați, în vederea desemnării unei noi conduceri a BEJ.

Recomandări

O nouă sesiune de examene de evaluare DELF junior, organizată de Alianţa Franceză din Suceava și Colegiul „Petru Rareş”

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie