Beizadeaua este un fiu de vodă. Azi, termenul s-a lărgit. Fii de prefecți, de primari, de miniștri, de șefi de șatră se cheamă, cu o generozitate umflată, beizadele. Mă rog! Ne conformăm curentului.
Presa anunță că, în proces cu statul, Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al fostului dictator, a avut câștig de cauză, urmând să-și redobândească bunurile confiscate abuziv la revoluție. Destui știu că Valentin făcea notă discordantă în familie, prin modestie, discreție, comportament normal în relațiile cu colegii, cu lumea. Nu se afișa cu mașini occidentale, nu fărâma la trei dimineața un restaurant de lux din centrul Capitalei, nu le confisca amicilor iubitele arătoase, pentru că i s-a pus lui pata poftei pe ele. Arestarea, umilirea și deposedarea de bunuri comise împotriva lui Valentin Ceaușescu au intrat în cortegiul de nedreptăți comise în decembrie 1989. Brutal și primitiv a fost și gestul execuției părinților săi, care ar fi trebuit mai întâi judecați. Am fi aflat multe. Cei care au decis apăsarea pe trăgaci n-aveau nevoie însă de aceste informații utile în încâlcita noastră istorie. Oricum, Valentin, pasionat doar de jocul fotbalistic al Stelei, a trăit ca un tânăr normal în vremuri anormale. Era, mi se pare, fizician. Repunerea lui în drepturi, la 16 ani după ce și-a văzut părinții ciuruiți de gloanțe și creierul mamei împrăștiat pe asfalt, este o reparație care ne readuce într-un pic de normalitate. Nu poți plăti pentru păcatele părinților.
Valentin Ceaușescu a intrat fără voie, tăvălit de iureșul condeielor noastre, în rândul beizadelelor odioase. Cei care l-au cunoscut direct (nu mă număr printre aceștia) spun că a fost o nedreptate. Rezistența lui la tentații, la lux, la opulență, la obrăznicie îl fac, în condițiile în care și le putea permite din belșug, stimabil. Justiția recunoaște azi că față de el s-a greșit, iar condamnarea pentru subminarea economiei naționale a fost o aiureală.
Ce ne facem însă cu beizadelele de azi? Am reamintit că termenul s-a extins, cuprinzând progeniturile ștăbimii în general. Fiul și fiica unui judecător din Craiova terorizează de ani orașul, poliția, cetățeanul de rând. Plini de bani, cu mașini luxoase, inculți, agresivi, lacomi de petrecere și dezmăț, cei doi avortoni ai lumii civilizate au dat cu flit staturii umane. Fiul unui prefect din Moldova ucide, beat, conducând pe două roți mașina lui ultimul răcnet, o femeie. Urmașul unui sportiv cu merite incontestabile, inclusiv în zona afacerilor, este implicat într-un scandal de trafic de droguri. Bucureștii sunt traversați noaptea de limuzine decapotabile care costă zeci de mii de euro înțesate de tineri care urlă ca urangutanii, insultă trecătorii, scuipă polițiștii. Sunt, mulți dintre ei, fii de afaceriști prosperi, de parlamentari, de primari, de miniștri. Beizadelele de azi.
Cunosc o familie stimabilă. Și el și ea au urcat anevoios treptele afirmării profesionale. Sunt azi personalități de frunte în niște domenii pe care nu le voi numi. Copiii lor care au beneficiat de tot ce au agonisit părinții, glorie, avere, sunt niște hahalere. Nu și-au terminat studiile, se exprimă agramat, umblă cu belciuge în nas, nu știu nimic din tot ce înseamnă truda de a ajunge om. Au luat din familie doar fisticul luxului, obținut cu trudă, dar n-au înțeles nimic din rețeta trudei. Idolii lor sunt indivizii de bani gata, cu iahturi, avioane, paranghelii în vile încăpătoare. Visul lor e să cheltuiască cât mai mult, să se afișeze bezmetic într-o lume în care destui împușcă francul. În comparație cu ei, fiul cel mare al lui Ceaușescu mi se pare un om de toată isprava.
