Terorism

Beckham, Rooney și Henry, posibile ținte ale susținătorilor lui Osama ben Laden



Fotbaliștii David Beckham, Wayne Rooney și Thierry Henry au devenit posibile ținte ale susținătorilor liderului al-Qaida, Osama ben Laden, după ce au apărut pe un site ce încurajează terorismul, unde sunt criticați pentru influența lor malefică asupra tinerilor musulmani. Potrivit News of the World, site-ul respectiv, deschis la Glasgow și care este numit după al-Qaida, a prezentat, în această săptămână, un film cu cei trei fotbaliști, pe care apar mai multe mesaje. Alături de fotografia lui Rooney, se poate citi: „De ce îi iubești pe cei ce fac rău?”. La Beckham , este scris: „Ce te-a făcut să ajungi printre ratați?”, iar la Henry apare mesajul: „De ce imiți poporul dorințelor?”.
După ce sunt prezentate cele trei fotografii, cu mesajele inserate, în film apar o serie de imagini cu cimitire și cadavre. Într-o imagine se poate vedea piciorul unui cadavru, cu o etichetă agățată de deget, pe care scrie „moarte”.



Recomandări