Becali versus Satana

Și în sport, finalul anului 2018 s-a lăsat cu surprize. Mai întâi ne-a uimit Becali, care, în presă, a detaliat relațiile personale deosebit de strânse ce le are cu Divinitatea („Dumnezeu știe ce vreau!”), precum și strădaniile sale vizând întronarea ordinii cerești într-una dintre cele mai lumești și mai păcătoase patimi ale omenirii – fotbalul. Cum să nu-i dai dreptate când exclamă „Dumnezeu e bun cu mine și îmi dă mie, un nemernic, să beau și să mănânc din trupul lui Hristos”? De ce, adică, ar proteja Cel de sus alți „nemernici”, de teapa lui Conceição de pildă, care mă tem că-i și catolic, deci, nu urmează dreapta credință – doar ortodoxie, nu-i așa, asta înseamnă? S-o fi împărtășind și el, își face cruce când ratează Țucudean, se roagă înainte de culcare, dar nu poate avea trecerea lui Becali în fața Atotputernicului: „dacă cer, Dumnezeu face voia Lui” – susține magnatul din Pipera. Aici ar fi o mică hibă de logică, fiindcă Domnul oricum își face voia lui. De va fi voit să miluiască FCSB cu victoria din considerente doar de el știute, o făcea, iar dacă, la cererea „nemernicului” Becali, ar face-o cum n-a avut de gând, n-ar mai fi tocmai voia mai marelui ceresc, ba chiar, la figurat vorbind, s-ar intra în parșiva zonă a penalului pământean, unde traficul de influență se consideră mare păcat.
Poate Conceição e la fel de credincios, bate mătănii, merge la Athos – n-ar avea și el dreptul să ceară aceluiași Dumnezeu tratament preferențial și titlul național? Iar Domnul, cum să departajeze între oile sale, pe cine să miluiască, cui să-i dăruiască victoria? Atuul lui Becali aici s-ar afla: firește, celui care a dat mai mult pentru biserică. Altfel, cum? Dacă, simbolic, antrenorul de la Cluj l-ar avea pe Papă de partea lui, Becali îl are pe Daniel; duel inegal totuși, așa că hotărâtoare devin, în mintea oierului, daniile – la Athos, la Catedrală, la sărmanii din binecredinciosul spațiu mioritic… N-o spune direct, dar se subînțelege: „ți-am dat, dă-mi!” Oare, cu astfel de raționament, nu-l transformăm pe bunul Dumnezeu într-un soi de traficant de indulgențe? Câștigă meciul cel ce dă bisericii mai mult? Nu-i înjosită astfel însăși Biserica? Nu-i maculată chiar și imaginea Atotputernicului?
Enormitățile marca Becali ar trebui să primească o oficială replică lămuritoare, altfel, cititorul de rând al „Gazetei sporturilor” rămâne cu impresia că totul se tranzacționează meschin nu numai pe pământ, ci și în ceruri! Sigur, se poate spune că declarațiile lui Gigi se află oricum în marginea ridicolului și că delirul mistic nu se cuvine luat în seamă. „Stau toată ziua în rugăciune și spun «Doamne, dă să bat pe Barcelona și pe Real Madrid». Mă împărtășesc și duminica sunt curat și cer să bat Barcelona, Real și toate formațiile puternice.” Cum s-ar zice, serviciu pentru serviciu: „eu fac asta, Tu dă-mi aia”! Un fleac: „Dumnezeu îmi va da! Ce-i pentru El fotbalul? Cer la rugăciune să bat Barcelona. Dacă ai credință, poți muta și munții!”
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa, și iată că noi, păcătoșii, încercăm să creăm Divinității un jalnic chip lumesc! Becali este un credul naiv, cu suflet bun și minte așa și-așa; după ce, în ultimii ani, a eșuat în mai toate tentativele de a-și impune echipa în fotbalul european, nu i-a mai rămas decât să invoce pronia cerească. Numai că prin pronie este egal ocrotită umanitatea în totalitatea ei, nu pe felioare, în funcție de varii interese lumești. Nu-i un barter cer-pământ, Dumnezeu este al tuturor viețuitorilor planetei, a-l ruga să-ți facă victoria cadou într-o întrecere sportivă este insultă pură, izvorâtă dintr-o adevărată „noapte a minții”!
E bine măcar că Gigi își ia măsuri de precauție: „Vorbesc încet, că dacă spun tare mă aude Satana și mă atacă cu cete puternice”. N-aș crede că Satana plantează microfoane ascunse, treaba asta o fac foarte bine instituțiile specializate, iar de păzit, mai bine s-ar păzi de „cetele puternice” cu numere pe tricou – băieții veseli care nu vor să-l lase pe Rusescu să ajungă la poarta cealaltă. Sunt sigur că nu-i chiar vorbă goală amenințarea „o să plec în munți să mă călugăresc”… dar „după ce iau Champions League” (deci, cam pe la Paștele cailor). Simptomele delirului mistic par a se îndesi îngrijorător, mai toate mănăstirile au câte o turmă de oi, Gigi și-ar împlini și vocația păstoritului – cea pastorală rămânând la nivelul „rustic, bucolic, idilic, campestru”.
Mi s-a întâmplat nu o dată să-l prețuiesc pe Becali: are o inimă mare, iar minte cât și cum se vede. S-a dovedit destulă cât să dea românilor clasă într-ale finanțelor și să se urce în corcodușul aurit ce rodește în fiece anotimp milioane de euro. Nu-i doar meritul lui că ne dă cu tifla de acolo, ci, în primul rând, e vina noastră. Așa ne trebuie.