Becali, Sponte, Pițurcă, Ciul și Marino au fost achitați de ICCJ în dosarul „Valiza”



Finanțatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă și Radu Gheorghe Marino au fost achitați, ieri, de instanța supremă în dosarul „Valiza”.
În cazul lui Raul Volcinschi, instanța a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.
Judecătorii instanței supreme, cu două voturi pentru și unul împotrivă, au decis achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă și Radu Gheorghe Marino, apreciind că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de corupție.
În ce privește opinia separată, judecătorul a considerat condamnarea la închisoare cu suspendarea executării în cazul celor cinci inculpați.
Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanței supreme.
Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul „Valiza”, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă, Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.
Victor Pițurcă este acuzat de favorizarea infractorului, fostul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua, Teia Sponte, de complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocații lui Becali, și Radu Marino sunt acuzați de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tot pentru favorizarea infractorului a fost judecat și Raul Volcinschi.