Finanțatorul grupării din Ghencea, Gigi Becali, a declarat, vineri, la sosirea de la Berlin, că echipa Rapid nu poate disputa finala Cupei UEFA cu Steaua pentru că formația giuleșteană nu are experiență și nici valoare să ajungă în ultima fază a competiției.
„N-avem cum să ne întâlnim. Pentru că nu poate Rapid să ajungă acolo. Ei să zică mersi dacă pot să treacă de primul hop acum. Fără răutate o spun, dar nu au încă experiență. Și nu cred că au nici puterea și valoarea necesară”, a spus Gigi Becali.
Oficialul stelist a precizat că patronul FC Rapid George Copos e „băiat deștept” pentru că a stabilit ca obiectiv formației giuleștene atingerea semifinalelor Cupei UEFA.
Becali a afirmat că în momentul de față se gândește și la Supercupa Europei. „Sunt bucuros că am construit o echipă puternică, o echipă care va juca finala pentru că nu văd cine ne poate învinge la ora asta dintre echipele din Cupa UEFA. Și nu mă gândesc acum doar la finala Cupei UEFA, ci și la Supercupă”, a menționat Becali.
Finanțatorul grupării din Ghencea susține că tehnicianul Cosmin Olăroiu „a intrat deja în schema echipei”, precizând că Steaua va juca mai bine de acum înainte.
Gigi Becali consideră că jucătorii steliști nu au de ce să fie triști din cauză că antrenorul Oleg Protasov pleacă de la echipă. „Ei merg mai departe, Protasov își vede de viața lui, ce treabă au ei?”, a spus Becali.
Întrebat dacă Oleg Protasov pleacă la echipa ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk împreună cu fundașul Mirel Rădoi, Becali a răspuns: „Asta nu o să poată să facă Protasov. Nu e vorba de zece milione. Rădoi nu e un jucător de Dnepr. Dacă va pleca, o va face numai la o echipă din primele zece. E finul meu, dacă nu va mai fi la Steaua, măcar să-l văd la televizor în Liga Campionilor”.
Finanțatorul a negat că Rădoi va pleca în această pauză competițională, explicând că l-ar vedea jucând pe fundașul stelist la cluburile Barcelona, Chelsea, Real Madrid, Internazionale Milano sau Juventus Torino.
Referitor la un posibil transfer al lui George Ogăraru la formația spaniolă Villarreal, Gigi Becali a spus că pe adresa clubului nu a sosit nici o ofertă. „Nu știu de așa ceva. El ar putea să plece pentru un milion și jumătate de dolari”, a explicat Becali.
Fiecare jucător stelist va primi câte 20.000 de dolari pentru calificarea în șaisprezecimile Cupei UEFA de pe primul loc al grupei C: „N-are clubul bani, deci jucătorii nu vor primi nimic. Dar dacă o să găsim sponsori… cred că o să găsesc de vreo 20.000”.
Tehnicianul Cosmin Olăroiu, care urmează să fie numit numit în locul antrenorului Oleg Protasov în pauza competițională din aceast iarnă, s-a întors de la Berlin împreună cu delegația echipei Steaua.
Olăroiu a declarat pe Aeroportul Henri Coandă că Steaua putea chiar să câștige partida cu Hertha Berlin, disputată joi, în cadrul etapei a V-a a fazei grupelor Cupei UEFA. „Steaua a dovedit că e o echipă bună, a făcut un joc bun, e o performanță să te califici fără să primești nici un gol și de pe primul loc. Putea să marcheze cu Hertha. A avut ocazii și cu puține șanse putea chiar să câștige”, a spus Olăroiu.
Becali: Rapidiștii nu pot juca finala cu Steaua pentru că nu ajung ei acolo
