Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că nu poate avea un conflict cu președintele FRF, Mircea Sandu, pe care l-a acuzat că a vrut să facă rău clubului său prin intermediul comisiilor, deoarece îl „patronează” pe acesta, alături de ceilalți mebri afiliați.
„Ce conflict să am cu Mircea Sandu? Nu pot să am un conflict cu el, îl patronez pe Mircea Sandu într-un fel, sunt unul din cei pese 200 de acționari (n.r. – membri afiliați) de la FRF. El e ales de noi. Dacă nu se implică și își face treaba lui, n-am nimic cu el: salut, salut. Asta trebuie să fie relația cu președintele FRF: bună ziua, bună ziua. Dacă însă comandă tot, nu e în regulă. Asta e mentalitatea din România, de sclav, de supus”, a spus Becali.
Gigi Becali a precizat că s-a bucurat atunci când a auzit discursul lui Mircea Sandu în care vorbea de schimbare. „Uite, e bine, am zis. Dar văd că se rezumă la discuții, nu și faptic. Cel mai important lucru în fotbal sunt comisiile. Trebuie neapărat să fie independente, e esențial. Dacă se comandă comisiile, se comandă tot fotbalul, apoi face ce vrea cu tine. E ca și cum președintele țării, primul ministru, ar comanda justiția. Ești considerat vinovat la prima instanță, la apel la fel, iar dacă nu ești băiat deștept, la Curtea Supremă de Justiție te duci la pușcărie. Îi cazi în genunchi, îi pupi mâna și picioarele, să nu te duci la pușcărie”, a comentat el.
Gigi Becali i-a răspuns președintelui Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat, care a spus despre patronul Stelei că are „creier de maimuță în corp de miliardar”. „Cernat e un dobitoc, mă jignește pe mine când trăiește din banii mei. Și fața lui e de dobitoc”, a spus finanțatorul FC Steaua.
Becali a menționat că va merge la Comisia de analiză desemnată de Comitetul Executiv al FRF să hotărască cine a greșit, el când a acuzat, sau Mircea Sandu, dacă s-a implicat în activitatea comisiilor. „Nu contează ce a fost, a trecut, bine că nu s-a menținut acea decizie. O să și spun acolo ce s-a întâmplat. Nu se poate ca un om să comande comisiile. Comisiile să fie independente, atât am pretenție, asta o să le spun. În scurt timp n-o să mai fie nici comisiile așa de tari, o să fie și instanțele civile, aici era stat în stat la comisii. Păi vrei să ai o pârghie ca să mă subjugi, să mă înjosești? Nu te-am votat ca să ne exploatezi. Ți-am dat pe mână o stână să o administrezi, iar tu zici: «Stai, pun ciobani care vă omoară pe voi, stăpânii oilor. Când veniți să luați laptele, brânza, lâna, vă dă un ciomag în cap»”, a comentat Gigi Becali.