Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni noaptea, la o emisiune televizată, că gruparea „roș-albastră” nu i-a trecut pe lista UEFA pentru Liga Campionilor pe Abel Moreno și Ricardo Pedriel, în schimb fiind prezent Pantelis Kapetanos.
„Abel Moreno nu e pe listă, Pedriel nu e pe listă, Kapetanos e. Am pus jucătorii pe care îi știm ce pot, nu puteam să punem toți fotbaliștii pe
listă”, a spus Becali la Fanatik Show.
Becali a afirmat ca oficialul dinamovist Cristian Borcea nu mai poate face treabă cu arbitrii: „Arbitrul Drăgănescu, care era al lui Borcea, cel mai bun prieten al lui, i-a dat lui Borcea să nu mai poată s-o ducă. A arbitrat corect. Nu mai poate Borcea cu butoane, el tot crede, dar nu se
mai poate. Nu le mai convine, s-au luat și măsuri…Clasamentul nu se face la achiziții. Dinamo e numărul unu, gold, platină, o să rămână cei mai
tari la achiziții, bravo lor, dar nu se dau medalii pentru transferuri. Cine câștigă contează. Până la urmă, Steaua a făcut cele mai bune achiziții, e în Liga Campionilor. Vreau să se califice și ei, să fie obosiți și ei, să joace din trei în trei zile, să vadă cum e”.
Becali a precizat că dacă ar putea l-ar achiziționa, în viitor, pe fostul atacant de la CFR Cluj, Christian Fabbiani.
Becali: „Kapetanos e pe lista UEFA pentru Liga Campionilor”
