Steaua

Becali: Dacă nu-l bagă pe Rădoi fundaș la marcaj, Hagi trebuie să plece



Becali: Dacă nu-l bagă pe Rădoi fundaș la marcaj, Hagi trebuie să plece
Becali: Dacă nu-l bagă pe Rădoi fundaș la marcaj, Hagi trebuie să plece

Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, duminică seară, la Sport.ro, că antrenorul Gheorghe Hagi trebuie să plece de la Steaua, dacă nu îl va folosi pe căpitanul Mirel Rădoi ca fundaș la marcaj.
„Dacă nu-l bagă pe Rădoi fundaș la marcaj, el trebuie să plece. Dacă nu mă ascultă, să plece și gata. Eject. Îi dau banii înainte pe un an și la revedere. Când era Olăroiu îi ziceam: «bă Oli hai să intre ăla» și mă asculta”, a spus Becali.
Becali a mai spus că la meciul cu BATE Borisov, din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, îi va da echipa scrisă pe hârtie antrenorului Gheorghe Hagi. „Cu BATE Borisov am să-i dau echipa pe hârtie, cum a făcut Berlusconi. O să-i zic asta e echipa, pentru că nu pot să-mi bat joc de banii mei și de jucători. Care e rolul lui Hagi? să antreneze echipa”, a adăugat Becali.
Gigi Becali a menționat că dacă Hagi nu i-ar fi fost naș, nu ar fi acceptat să treacă peste cuvântul său și consideră că faptul că tehnicianul nu a respectat ceea ce i-a cerut este o „bătaie de joc”. „Dintotdeauna am zis: «Nu mă implic să fac echipa». Dar când vreau un jucător în echipă, atunci așa să fie. De banii mei nu-și bate nimeni joc. Dacă Hagi nu era nașul meu și era altcineva, nu mai venea la București cu echipa. Dacă era altul, nu-i treceam cu vederea. Accept prima dată pentru că e nașul meu, dar a doua oară nu mai accept bătaie de joc. Mi-e jenă de familie, dar a doua oară nu mai face”, a spus Becali.



Recomandări