De când face naveta pe ruta București – Bruxelles și retur, domnul George Becali dă semne de oarecare urbanizare, dacă nu chiar de civilizare. Nu se poate să nu fi observat și dv., la fel ca mine, că parlamentarul european Becali este cumva diferit de fostul finanțator al Stelei și complet altul decât ciobanul de pe vremuri. Nu mai face istericale în interviuri, nu-l mai înjură grosolan pe Borcea, în general este mai așezat, mai puțin zmucit. Într-o apariție TV de acum vreo două săptămâni, vorbea ceva despre consilierii săi de la Bruxelles și tind să cred, fără să am habar cine ar putea fi aceștia, că sunt oameni de calitate și care au o influență pozitivă asupra sa. Parcă și relația cu clubul este una mai puțin tensionată în ultima vreme, deși Steaua nu e mai brează decât acum un an sau doi. Cu toate acestea, când faci referire la el, nu prea-ți vine să-i spui „domnul Becali”, ci mai degrabă Gigi. Ca atare, prezența sa ipotetică în fruntea statului pare mai degrabă o glumă proastă, fără suport în realitatea românească. Trebuie să ai ceva lipsuri, chiar fundamentale, pentru a-ți imagina că tu, Gigi Becali, poți obține votul unei jumătăți din populația întregii țări. Privite astfel lucrurile, începi să te îndoiești și de multe altele. Cum ar fi, să zicem, cheltuirea a 800.000 de euro, bani personali, după cum el însuși declară, pentru campania electorală, în condițiile în care la Steaua sunt încă destui fotbaliști neplătiți cu lunile, iar unii dintre ei (Goian, Neșu) au fost păcăliți golănește, condiționându-li-se plecarea în străinătate de neachitarea… salariului la club! O primă concluzie, până aici, ar fi așadar aceea că Gigi Becali, cel de la club, este diferit și de cel de la Bruxelles și de ex-candidatul la alegerile prezidențiale de alaltăieri.
Vorbeam la început de aparența de urbanizare a lui Becali, manifestată pe parcursul campaniei electorale. Și era cât pe ce să cred că este una de fond, nu doar de formă. Ei bine, m-am înșelat groaznic: nici nu fluierase arbitrul de la BEC finalul partidei și intrarea celor aleși în prelungiri, că Gigi al nostru a redevenit el însuși, adică un demn reprezentant al Vadimului care l-a făcut europarlamentar și s-a pus pe deversat obișnuitele-i lături peste o seamă dintre adversarii săi din meciul electoral. A reușit în doar câteva minute, la fiecare din televiziunile care n-au priceput că Becali (și) ca politician nu este altceva decât o glumă a naturii (e drept că una de-a dreptul sinistră) să aducă atâtea jigniri atât învinșilor cât și învingătorilor câte nu poți produce într-o viață de om, cele mai frecvente fiind cele de natură fizică: chioru’, cocoșatu’, strâmbu’ sunt doar câteva din ele.
Peste toate, mi s-a părut încă mai grotesc celebrul „moment Golden Blitz”. Vi-l reamintiți, desigur: Becali, tocmai victorios cu echipa într-un meci, a tras niște șprițane cu Președintele țării, pe lângă care se gudura ca un caniche. Alaltăseară, ca orice lichea ordinară, încerca să demonstreze ce mare favor i-a făcut el lui Băsescu atunci, și cât de mult s-a sacrificat pierzând o noapte cu ăla care… încerca să se pună bine cu el, marele performer.
De aici, o altă concluzie: uneori, ca șef al statului, e indicat să faci abuzuri. De exemplu, să suni la Parchetul General și să întrebi cât mai au de gând ăia de acolo să-l lase liber pe unul care n-a înțeles din democrație decât că poate face și zice orice fără să pățească nimic. Vi s-ar părea chiar un abuz?
