Becali a participat la slujba de la Penitenciarului Rahova, oficiată de doi călugări de la Athos



Gigi Becali a participat duminică la slujba de la biserica Penitenciarului Rahova, care a fost oficiată de preotul capelan al unității de detenție, doi reprezentați ai Bisericii Ortodoxe Române și doi călugări monahi de la Muntele Athos, potrivit reprezentanților penitenciarului.
„În baza programărilor, la slujbă au participat 85 de persoane private de libertate. Având în vedere capacitatea capelei de 120 de locuri, au fost acceptate și solicitările ulterioare, printre care și cea a domnului George Becali”, se arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului București Rahova remis agenției MEDIAFAX.
Reprezentanții penitenciarului au precizat că asistența religioasă constituie, alături de educație, instruire școlară și formare profesională, una dintre coordonatele individuale de recuperare psihosocială, care contribuie atât la dezvoltarea individuală a persoanelor private de libertate, cât și la reintregarea socială, comunitară și familială a acestora.
Participarea persoanelor private de libertate la activitățile de asistență socială se realizează la cerere, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru exercitarea libertății de religie pe perioada executării pedepsei.
„Administrația Națională a Penitenciarelor, prin unitățile subordonate, încurajează realizarea de parteneriate și poate încheia protocoale de colaborare cu asociații și culte religioase recunoscute de lege, în scopul diversificării programelor educative, atragerii de resurse umane și materiale pentru realizarea acestor acitivități”, se mai arată în comunicatul citat.
Avocatul lui Gigi Becali, Robert Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost sâmbătă la Penitenciarul Rahova cu doi călugări de la Muntele Athos, pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceștia dorind să oficieze duminică o slujbă la biserica unității de detenție. Ionescu a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.
Robert Ionescu a precizat că au fost formulate trei cereri privind accesul unor călugări de la Muntele Athos la Penitenciarul Rahova pentru oficierea unei slujbe în biserica din unitatea de detenție, acestea fiind adresate conducerilor Penitenciarului Rahova, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Patriarhiei Române.
Patriarhia Română le-a dat sâmbătă acordul călugărilor de la Muntele Athos să participe la Sfânta Liturghie oficiată duminică la biserica de la Penitenciarul Rahova.
Ulterior a aprobat și Penitenciarul Rahova accesul a doi călugări de la Muntele Athos, însoțiți de doi reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în unitatea de detenție, duminică, între 8.00 și 12.00, pentru participarea la activități religioase.
Apropiați ai lui Gigi Becali declarau pentru MEDIAFAX cei doi reprezentanți ai BOR care îi vor însoți pe călugării de la Muntele Athos sunt părintele Vișan de la Biserica „Sfânta Treime” din Buzău, duhovnicul lui Gigi Becali și preotul familiei acestuia, precum și un monah de la Mănăstirea Adămești, de lângă Alexandria, județul Teleorman.