PSD a câștigat aproape o treime din mandatele de primar atribuite în al doilea tur de scrutin, fiind urmat, la mică distanță, de PDL, în urma centralizării și validării proceselor-verbale din 1.461 de circumscripții, potrivit anunțului făcut, luni, de purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.
Până la ora 13.00 a fost finalizată centralizarea proceselor-verbale pentru alegerea primarilor din 1.461 de circumscripții locale din cele 1.474, inclusiv sectoarele municipiului București, în care s-a organizat al doilea tur de scrutin.
Muhuleț a anunțat că, în urma celui de-al doilea tur de scrutin, PSD a obținut 472 mandate de primar, PDL – 432 mandate, iar PNL – 348 mandate.
De asemenea, independenții au obținut 41 de mandate, PC – 36 de mandate, UDMR – 36 de mandate, PNGCD – 33 de mandate, PRM – 15 mandate, PNȚCD – 10 mandate, PNDC – 7 mandate, Alianța pentru Timiș PNL-PNȚCD-FDGR – 7 mandate, PIN – 7 mandate, PCM – 5 mandate, FDGR – 2 mandate, Forța Democrată – 2 mandate, iar PPPS, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, PER, Uniunea Croaților din România, UPSC și Alianța pentru Municipiul Oltenița PNL-PNȚCD au obținut câte un mandat de primar.