Prezența la referendum la ora 10.00 la nivel național era de 9,05%, conform anunțului făcut de către președintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu.
Astfel, în mediul urban se înregistra o prezență de 9,01%, în timp ce prezența în mediul rural era de 9,1%.
Județele cu cea mai mare prezență la vot sunt: Vrancea – 15,28%, Mehedinți – 14,41%, Teleorman – 13,82%, Brăila – 12,6% și Olt – 12,28%.
Județele cu cea mai redusă prezență la vot sunt: Harghita – 1,72%, Covasna – 3,94%, Satu Mare – 4,27%, Bistrița-Năsăud – 5,18% și Sălaj – 5,27%.
Estimarea a fost făcută pe baza datelor din 2.889 de secții de votare, cu o marjă de eroare de +/- 3%.
La alegerile locale din 10 iunie 2012, prezența la urne la nivel național era, la ora 10.00, de 8,99% din cetățenii cu drept de vot. În mediul urban se înregistra, până la ora 10.00, o prezență la vot de 7,81%, iar în mediul rural de 10,60%.
La referendumul din 2007 pentru demiterea președintelui, care s-a desfășurat între orele 8.00 – 20.00, la ora 10.00 se înregistra o prezență de 6,25%, respectiv de 6,26% în mediul urban și de 6,22% în mediul rural.