BEC va anunța marți partidele care au trecut pragul electoral la nivel nivel național, după ce Biroul va soluționa cererile de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, rezultatele finale fiind disponibile, probabil, joi, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.
El a menționat că aceste rezultate vor fi transmise birourilor electorale de circumscripție județeană, unde vor fi atribuite mandate candidaților din partea partidelor și alianțelor care au atins pragul electoral (5% din voturi la nivel național), se va calcula coeficientul electoral corespunzător fiecărei circumscripții și repartiția mandatelor pe circumscripție.
„Ce nu reușesc ei să repartizeze pe partide, pe circumscripții, se transmite la noi (BEC – n.r.). Toată comunicarea aceasta se va desfășura electronic, foarte repede. Ei calculează, revin la noi voturile neutilizate, se calculează la nivel național să vedem ce se mai repartizează, dacă mai e cazul, la nivel național”, a explicat Muhuleț.
„Noi sperăm ca joi să închidem tot”, a arătat purtătorul de cuvânt al BEC.
El a precizat că, la aceste alegeri parlamentare, față de cele precedente, unde rezultatele trebuia să fie transmise de două ori la BEC, procedura a fost simplificată, birourile de circumscripție putând să trimită pe e-mail anumite comunicări.
Muhuleț a arătat că abia la ultima comunicare procesul-verbal final de la circumscripții trebuie să fie trimis în formă fizică – pe hârtie – la Biroul Electoral Central.
Ulterior, BEC face centralizarea finală a rezultatelor scrutinului și o publică în Monitorul Oficial.