BEC anunță repetarea alegerilor la Mangalia și Curcani, atât pentru primar, cât și pentru CL



Alegerile din orașul Mangalia și comuna Curcani pentru funcțiile de primar și pentru consiliile locale vor fi repetate, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț.
Astfel, pentru Primărie și Consiliul Local se vor reorganiza alegeri în Mangalia și Curcani.
De asemenea, la Moeciu, Răzmirești și Târnova (Arad) se va repeta scrutinul pentru funcția de primar.
Muhuleț a mai spus că principalele neregului semnalate la dosar sunt legate de afectarea rezultatului final prin prelungirea votării după ora 21.00 și prin întocmirea eronată a unor procese verbale.
Alianța Popular-Creștină a depus la BEC o cerere de anulare a alegerilor din comuna Curcani din Călărași.
Potrivit legii, dacă BEC decide anularea alegerilor dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă, Biroul va dispune repetarea scrutinului în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei.
Noile alegeri au loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor.
Votarea la locale a fost întreruptă, duminică, timp de cinci ore, în comuna Curcani, județul Călărași.
Președintele PNL Organizația județeană Brașov, Aristotel Adrian Căncescu, a solicitat anularea alegerilor din Circumscripția Electorală nr. 37 Moeciu.
Câteva sute de localnici au protestat, duminică dimineață, în fața secției de votare din localitatea Curcani, județul Călărași, nemulțumiți că nu pot vota, ei forțând intrarea în secția de votare și împingându-se cu jandarmii, întrucât procesul electoral fusese blocat după distrugerea a trei urne.