Bebelușul rănit după prăbușirea unei bucăți din fațada de la Minerva a fost externat



Bebelușul rănit după prăbușirea unei bucăți din fațada hotelului bucureștean Minerva a fost externat, sâmbătă seară, din Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după efectuarea investigațiilor în urma cărora nu au fost depistate probleme majore, au declarat reprezentanții unității sanitare.
Fetița în vârstă de șase luni a fost adusă la spital având cioburi pe tot corpul, potrivit acelorași surse. Medicii au supus-o la investigațiile necesare pentru a fi găsite toate particulele de sticlă.
O bucată din fațada hotelului Minerva s-a prăbușit, sâmbătă după-amiază, peste terasa unui restaurant. În urma prăbușirii, terasa restaurantului aflat la parterul hotelului, construită în principal din sticlă, a fost distrusă.
Bebelușul care a fost rănit se afla, la acel moment, în restaurant, împreună cu părinții.
Reprezentanții restaurantului au afirmat că incidentul s-a produs după ce mai mulți muncitori au lucrat pe acoperiș folosind un picamăr.
Unul dintre proprietarii chinezi ai restaurantului a declarat, pentru MEDIAFAX, că la hotel a fost adusă, încă de sâmbătă dimineață, o echipă de muncitori, pentru a înlocui finisajele de pe acoperișul hotelului. „S-a lucrat încă de dimineață. La un moment dat, s-a auzit un zgomot puternic, ca de picamăr”, a spus acesta.
Prăbușirea bucății de fațadă a fost cauzată de lucrările neautorizate efectuate la imobil de proprietarul acestuia, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Ministerului Dezvoltării, în urma unui control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).
Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Bogdan Oprea, ISC a întreprins un control la hotel după prăbușirea fațadei, prilej cu care proprietarul imobilului a spus că nu are autorizație de construcție pentru lucrările pe care le efectua la terasă.
„Este vorba despre lucrări de hidroizolație, pentru care, conform legii, este necesară autorizație, întrucât imobilul se află într-o zonă istorică protejată. Un utilaj folosit la lucrări a afectat punctul de sprijin al unui ornament de pe fațadă, acesta a căzut și a lovit un alt ornament, care s-a prăbușit peste restaurantul aflat la parter. Lipsa documentelor necesare pentru a face lucrările constituie infracțiune și se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare de la trei luni la trei ani”, a precizat sursa citată.
Potrivit lui Oprea, în urma constatărilor, ISC, aflat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, va sesiza, luni, organele de cercetare penală.
Împotriva proprietarului hotelului ar mai putea fi depuse două plângeri, de către părinții bebelușului rănit după prăbușirea bucății de fațadă și, respectiv, de către deținătorii restaurantului avariat cu aceeași ocazie, spun oficiali din Poliția Capitalei.