Cazul femeii din Siret care a născut într-o toaletă a spitalului din localitate, fătul fiind găsit mort în WC, a fost finalizat din punct de vedere medico-legal, stabilindu-se cu certitudine că bebelușul era viu când a fost adus pe lume. Mama bebelușului, cea care l-a aruncat în grupul sanitar, urmează să răspundă în fața legii pentru că și-a ucis propriul copil, riscând între doi și șapte ani de închisoare.
Medicii legiști au stabilit că fătul adus pe lume de Elena Prelipcean, în vârstă de 43 de ani, din orașul Siret, de sex masculin, s-a născut „viu, viabil și la termen”, având toate caracteristicile unui bebeluș normal. În urma probelor microscopice s-a descoperit că micuțul prezenta „pulmon parțial respirat”, dovada clară că a început să respire, totodată stabilindu-se și că organele vitale i-au funcționat până când a murit în WC. În ceea ce privește cauza morții, s-a stabilit că bebelușul a decedat din cauza sângerării abundente prin cordonul ombilical, care nu a fost legat imediat după naștere.
„Învinuita este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pruncucidere. Dosarul este încă într-o fază incipientă, deoarece până zilele trecute au fost așteptate rezultatele de la Serviciul de Medicină Legală, care probează infracțiunea de pruncucidere”, a precizat Elisabeta Cocârlă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Cercetările sunt efectuate de un procuror criminalist din cadrul structurii, femeia fiind cercetată în stare de libertate.
Filmul unei fapte abominabile
În noaptea de 29 spre 30 august a.c., o angajată a Spitalului orășenesc Siret a descoperit într-o toaletă a unității spitalicești un bebeluș mort. Fătul zăcea în WC și nu mai prezenta semne vitale.
La scurt timp, polițiștii au identificat-o drept suspectă pe Elena Prelipcean, care era internată în spital de mai multe zile pentru tratarea unei hipertensiuni. Deși în luna a noua, femeia a reușit să ascundă sarcina de toată lumea, inclusiv de medici. În noaptea respectivă, femeia a ieșit din salon, a intrat în toaletă și a născut. Și-a aruncat apoi copilul în WC și a revenit în salon, fără ca nimeni să sesizeze ceva suspect. Cutremurător este și faptul că mama a tras apa după ce a scăpat de copil, fără a reuși însă să ascundă urmele monstruoasei fapte pe care a comis-o.
A susținut că nu și-a dat seama când a născut
Audiată de anchetatori imediat după descoperirea faptei, Elena Prelipcean a negat că și-a omorât propriul copil, îndrugând o poveste neverosimilă.
Luată la întrebări și de presă, aceasta a susținut că, fiind „mai voinică”, nu a știut că este însărcinată, iar faptul că a vomitat des nu a pus-o pe gânduri, deoarece are probleme cu fierea.
Despre momentul în care a născut, povestea era la fel de neverosimilă.
„Aveam dureri mari și m-am dus la toaletă. Mi s-au rupt cheaguri de sânge din mine, bucăți mari…nu am știut că am născut”, încerca să convingă femeia cum de a „scăpat” în WC un băiețel de 2,9 kilograme.
Ginecologul care nu a depistat o sarcină în luna a noua
Un alt aspect care a frapat în acest caz este legat de faptul că, deși internată în spital și în ultima fază a sarcinii, femeia a reușit să ascundă faptul că are un copil în pântece, inclusiv de medicul ginecolog, care a examinat-o cu patru zile înainte de naștere.
Ginecologul în cauză, Lucian Cozaciuc, s-a justificat că, în momentul examinării, pacienta nu prezenta nici un simptom de sarcină, avea toate funcțiile în limitele normale, în plus sarcina fiind ascunsă de faptul că este obeză ( avea 140 de kilograme la 1,60 m înălțime).
În prezent, medicul face obiectul unei anchete demarate de Colegiul Medicilor Suceava.
Certitudine
Bebelușul găsit în WC, născut viu și sănătos înainte de a fi aruncat de mamă
