Copiii care au fost tratați cu antibiotice în primul an de viață prezintă mai multe riscuri de a se îmbolnăvi de astm până la împlinirea vârstei de șapte ani, potrivit unui studiu canadian publicat în revista medicală Chest, transmite Reuters.
Antibioticele sunt prescrise în mod obișnuit copiilor cu vârste sub un an pentru tratarea mai multor boli, cel mai adesea fiind vorba de infecții ale aparatului respirator superior, urechilor sau sinusurilor.
Anita Kozyrskyj și colegii săi de la Universitatea din Manitoba, Winnipeg, și de la Universitatea McGill, Montreal, au studiat 13.116 copii cu vârste sub șapte ani, care fuseseră tratați cu antibiotice pentru diverse probleme medicale.
Medicii au ales apoi un grup de control format din copii care fuseseră tratați cu antibiotice pentru infecții non-respiratorii, precum cele urinare sau ale pielii.
Copiii care au fost tratați cu antibiotice în primul an de viață au prezentat de două ori mai multe riscuri de a dezvolta astm până la împlinirea vârstei de șapte ani față de cei cărora nu li s-au administrat antibiotice.
Riscurile sunt foarte crescute și pentru bebelușii tratați cu antibiotice și care nu au trăit în casă alături de un câine în această perioadă a vieții.
Cercetătorii spun că prezența unui câine în casă crește nivelul de expunere la germeni a bebelușului, fenomen care contribuie la întărirea sistemului imunitar al acestuia.
Astmul este o inflamare a căilor respiratorii și se manifestă prin greutate în evacuarea aerului din plămâni și prin nevoia imperioasă de oxigen.

