La spital

Bebeluș de 11 zile, victima unui scandal între două familii

Un bebeluș în vârstă de 11 zile a fost adus la spital, duminică după-amiază, cu contuzie toraco-abdominală, după ce tatăl său a căzut peste micuț, în timp ce fugea cu nou-născutul în brațe de câțiva consăteni cu care se afla în conflict.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 18:00.
Stelian V., în vârstă de 36 de ani, din comuna Capu Câmpului, se afla împreună cu concubina sa și cu fiul lor nou-născut în lunca râului Moldova, alături de doi frați de-ai bărbatului. În apropiere se afla și consăteanul lor, Florinel B., de 43 de ani, împreună cu cei patru fii ai săi.
La un moment dat, între cele familii a avut loc un scandal, iar Florinel B., împreună cu fii săi, a început să-i fugărească pe membrii celeilalte tabere.
Stelian V. și-a luat fiul în brațe și a început să fugă cu el spre casă, însă în timp ce alerga s-a împiedicat și a căzut peste copil.
„După ce a ajuns la domiciliu, bărbatul a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând prezența poliției și ambulanței”, precizează poliția, cercetările fiind continuate de polițiștii din localitate.

Recomandări

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap