Minte îmbibată în alcool

Beat turtă, și-a omorât tovarășul de pahar, dar nu își mai amintește de ce



Petru Hostiuc nu-și mai amintește de ce și-a omorât amicul
Petru Hostiuc nu-și mai amintește de ce și-a omorât amicul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, în urmă cu două zile, trimiterea în judecată a unui individ din comuna Mitocu Dragomirnei, acuzat că, fiind în stare avansată de ebrietate, și-a omorât tovarășul de pahar, un bărbat din aceeași localitate. Însă, presupusul autor, Petru Hostiuc, în vârstă de 43 de ani, arestat preventiv, spune că nu mai ține minte nimic, întrucât era prea beat.
Petru Hostiuc a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de 6 aprilie 2009, inculpatul Petru Hostiuc și victima, Gheorghe Cazac, în vârstă de 56 de ani, au consumat împreună băuturi alcoolice, la mai multe localuri din comună.
Spre seară, cei doi s-au despărțit, însă, din motive neelucidate încă, Petru Hostiuc s-a dus acasă, a luat o toporișcă, și-a ajuns tovarășul de pahar din urmă și l-a lovit de mai multe ori în cap, lăsându-l într-o baltă de sânge.
Deși victima a fost găsită, ulterior, de câțiva săteni care au anunțat poliția și salvarea, și a fost transportată de urgență la spital, în comă profundă, trei zile mai târziu, Gheorghe Cazac a murit.
La momentul internării în spital, victima avea o alcoolemie de 2,85 la mie.
„Inculpatul este cunoscut ca o persoană consumatoare de băuturi alcoolice și cu un comportament agresiv. Pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Leonte.



Recomandări