Un șofer în stare avansată de ebrietate a fost prins de poliție după ce s-a izbit în mașina aflată în fața sa. S-a întâmplat miercuri după-amiază, în jurul orei 16.30, pe Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți.
Conform poliției, Gabriel L., un șofer în vârstă de 42 de ani din municipiul Suceava, nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina aflată în fața sa, condusă de Dumitru B., în vârstă de 59 de ani, lovind-o destul de violent.
Cei doi șoferi nu au fost răniți, însă șoferul vinovat nu a scăpat foarte ușor.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentrație de 1,13 miligrame per litru alcool în aerul expirat, alegându-se cu dosar penal. Celălalt șofer nu consumase alcool.