Un tânăr beat și fără permis, care conducea o mașină cu numerele expirate, s-a izbit într-un stâlp și în gardul a două case, în municipiul Fălticeni.Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată joi noapte despre faptul că pe str. Ion Creangă din localitate s-a produs un accident rutier, un autoturism intrând în coliziune cu gardul unei locuințe.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 24 ani, din comuna Rădășeni, în timp ce conducea autoturismul pe str. Ion Creangă din municipiul Fălticeni, datorită neadaptării vitezei de deplasare pe un carosabil acoperit cu polei, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, iar apoi în gardul a două proprietăți învecinate.În urma accidentului nu au rezultat victime, iar la verificarea autorizației de circulație provizorie, polițiștii au constatat faptul că termenul de valabilitate al numerele este expirat din 18.10.2014, iar conducătorul auto nu este posesor de permis de conducere.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.





