Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care conducea în stare avansată de ebrietate un motoscuter, a provocat un accident, izbindu-se într-o bicicletă care circula în fața sa, condusă de o minoră de 15 ani.
Evenimentul rutier s-a produs duminică seară, în jurul orei 21.15, pe DJ 175, în comuna Fundu Moldovei.
Din ancheta poliției rezultă că autorului accidentului, Vasile M., localnic, în timp ce conducea un moped neînregistrat, fără a deține permis de conducere sau atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră, a văzut cu întârziere bicicleta care circula în fața sa, pe același sens de mers, izbind-o din spate. Minora de 15 ani, și ea localnică, a căzut pe carosabil, însă din fericire nu s-a lovit grav, suferind leziuni ce necesită două-trei zile de îngrijiri medicale.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că mopedistul avea o concentrație de 1,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, în jurul orei 15.00, în comuna Șcheia, pe DJ 209C, s-a mai produs un accident în care a fost implicat un biciclist. Poliția precizează că Gelu M., în vârstă de 28 de ani, din Moara, aflat la volanul unui autoturism, s-a izbit într-o bicicletă care venea din sens opus, condusă de Radu P., de 27 de ani, localnic din Sf. Ilie, vinovat de producerea accidentului fiind șoferul, care a pierdut controlul asupra mașinii din cauza vitezei.
Biciclistul a fost internat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu un grav politraumatism prin accident rutier. Dacă șoferul nu era băut, biciclistul era sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând o concentrație de 0,24 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.