Un tânăr din Botoșani aflat în stare de ebrietate la volanul unei mașini a rămas înțepenit pe o șină de cale ferată, în timp ce se încerca să traverseze linia. Totul s-a întâmplat duminică dimineață, în jurul orei 3.00. Disperat că nu mai poate pleca de pe loc, șoferul a sunat la numărul de urgențe 112 și a cerut ajutor poliției. Conducătorul auto, Iulian A., în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Vorona, județul Botoșani, rămăsese blocat în apropiere de stația CFR Liteni, într-o zonă care nu este destinată trecerii la nivel cu calea ferată.
Primii care i-au sărit în ajutor au fost oamenii legi de la Poliția orașului Liteni, mașina fiind îndepărtată de pe linie în scurt timp, din fericire fără a se înregistra nici un incident.
După verificarea cu etilotestul, a rezultat că șoferul avea o concentrație de 0,63 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor, acesta a fost dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, totodată fiindu-i întocmit dosar penal.





