Dosar penal

Beat criță la volan, un bărbat s-a oprit cu mașina într-un șanț

Beat criță la volan, un bărbat s-a oprit cu mașina într-un șanț
Beat criță la volan, un bărbat s-a oprit cu mașina într-un șanț

Un bărbat aflat la volan în stare de ebrietate a ajuns la spital sâmbătă seara, după ce a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un șanț.
Impactul s-a produs în jurul orei 20.00, în timp ce bărbatul de 42 de ani din municipiul Rădăuți conducea un autoturism Toyota pe drumul național DN 2, în apropierea localității Bunești. Într-o curbă spre dreapta, șoferul a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, după care a intrat cu mașina în șanțul din stânga drumului. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul ”contuzie ușoară prin accident rutier și halenă etanolică”. El a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reale. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital