Beach-barurile aflate pe litoralul românesc ar putea dispărea din următorul sezon estival dacă propunerea făcută, miercuri, la Constanța, de către Iulian Buștiuc, reprezentant al Departamentului de Control al Guvernul, va fi pusă în practică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iulian Buștiuc a participat, miercuri, la o conferință de presă la Prefectura Constanța, împreună cu Lucia Varga, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului și șeful Direcției Apelor Dobrogea Litoral, Gheorghe Babu, pentru a prezenta rezultatele controlului efectuat pe plajele din Mamaia și Constanța.
Babu a afirmat că un beach-bar demolat în urmă cu zece zile de pe plaja din Mamaia, de către DADL, pentru că era amplasat ilegal, a fost ridicat din nou, iar conducerea Direcției Apelor Dobrogea Litoral trebuie să intervină încă o dată pentru dărâmarea acestuia.
Reprezentantul Departamentului de Control al Guvernul, Iulian Buștiuc, a spus că trebuie făcută ordine și în privința construcțiilor ilegale de pe plaje.
„Vom face propuneri de desființare a tuturor acestor construcții care există pe plaje și sper să se aprobe. Nu avem nevoie de beach-baruri, nu avem plaja atât de lată încât obosește turistul să ajungă până la prima terasă. Să fie pe plajă doar ce ajută într-adevăr turistul din punct de vedere al serviciilor. Restul sunt interese”, a declarat Iulian Buștiuc.
El a mai spus că pe lângă beach-baruri amplasate ilegal mai sunt și construcțiile care depășesc spațiul legal alocat.
„Mai sunt construcții pe plaje, care depășesc cu mult acea suprafață de 20 de metri pătrați, care este dată în conformitate cu legea. S-a ajuns la 300 – 400 de metri pătrați, sunt adevărate restaurante pe plajă”, a explicat reprezentantul Departamentului de Control al Guvernului.
El susține că va înainte propunerea de desființare a beach-barurilor ministerelor Mediului, Turismului, Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Conducerea Direcției Apelor Dobrogea Litoral va continua demolarea construcțiilor ilegale de pe plaje după ce va avea o hotărâre definitivă și irevocabilă din partea instanței.