BCE: Prețurile alimentelor se vor menține pe un trend ascendent, pe termen scurt

Prețurile alimentelor se vor menține pe un trend ascendent în perioada următoare, iar intervalul în care oferta va ajunge la nivelul cererii ar putea fi mai lung decât s-a estimat inițial, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), citate de Reuters.
În termeni generali, politica agricolă comună a Uniunii Europene trebuie modificată pentru a permite creșterea concurenței și reducerea costului alimentelor, se arată în buletinul lunar al BCE.
Creșterea semnificativă a costului alimentelor în zona euro va continua să alimenteze, pe termen scurt, majorarea prețului de retail al acestor produse.
„Inflația prețurilor alimentelor s-ar putea accelera în viitorul apropiat, întrucât costurile mai mari suportate de producători se vor reflecta în prețurile de retail. Evoluția prețurilor alimentelor atât la nivel local, cât și mondial rămâne incert”, se arată în raportul băncii.
BCE a notat că majorarea costului alimentelor la nivel mondial a condus deja la creșterea semnificativă a prețurilor în zona euro, atât la nivelul producătorilor, cât și al consumatorilor.
Prețurile de producție ale produselor alimentare și băuturilor a crescut în octombrie cu 7,5% în termeni reali, comparativ cu avansul mediu de 2,2% înregistrat în 2006.
Prețurile de retail ale alimentelor procesate, excluzând tutunul, au urcat cu 4% în octombrie, de la 1,6% în 2006.
„Pe fondul creșterii prețurilor alimentelor la nivel internațional, reformele și liberalizarea piețelor agricole din UE sunt deosebit de importante”, potrivit BCE.
Reformele vor crește eficiența piețelor și vor fi în avantajul cumpărătorilor, care vor plăti prețuri mai mici, se mai arată în raport.

Recomandări

Videt a inaugurat un nou showroom de optică în Iulius Mall Suceava. Compania estimează o creștere de 40% a cifrei de afaceri în retailul fizic

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului soluții pentru susținerea creditării companiilor românești și pentru locurile de muncă ale românilor