BBC va trece printr-un proces de restructurare a activităților



BBC va închide două posturi de radio, va reduce cu 50% numărul de pagini ale site-ului corporației și își va diminua semnificativ investițiile în programele americane importate, potrivit unui raport care urmează să fie prezentat luna viitoare, informează Times Online.
Mark Thompson, director general al BBC, va anunța, în cadrul unui raport strategic ce va fi publicat în luna martie, reducerea cu circa 50% a paginilor site-ului corporației, însoțită de disponibilizarea unui sfert din angajați.
Totodată va fi limitat bugetul de achiziții a drepturilor de retransmisie a competițiilor sportive la 8,5% din veniturile anuale ale BBC, care sunt în prezent de circa 4 milioane de euro.
BBC va închide radiourile digitale 6 Music și Asian Network, dar și posturile pentru adolescenți, pentru a lăsa spațiu de activitate și concurenților de pe piață. De asemenea, se așteaptă ca Thompson să ceară BBC Worldwide să pună accentul pe operațiunile din străinătate ale companiei și să renunțe la divizia britanică de reviste.
Raportul, care va trebui examinat de consiliul de administrație al BBC, vizează să lase un mai mare spațiu de acțiune concurenților săi, afectați semnificativ de scăderea veniturilor din publicitate, din cauza recesiunii.
BBC, care este finanțat printr-o taxă plătită de locuitorii tuturor gospodăriilor care posedă un televizor, este criticat deseori de companiile comerciale de pe piață, care acuză corporația de concurență neloială.
Noul raport al BBC are ca obiectiv să demonstreze unui viitor Guvern Conservator că BBC este capabil să se autoreglementeze, fără necesitatea unei intervenții exterioare.
Partidul Conservator, despre care presa locală crede că va fi câștigător la următoarele alegeri legislative, a criticat vehement BBC și se estimează că are în plan să înghețe bugetul corporației.